USR cere desființarea instituților de stat care risipesc resursele statului și nu aduc valoare (P)

USR cere desființarea mai multor „instituții publice cu nume distinse, dar consumatoare de resurse fără să aducă valoare adăugată”

Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, a menționat, printre altele institutul Levantului, condus de fostul președinte Emil Constantinescu, și Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, condus o vreme de fostul președinte Ion Iliescu. Lista a fost deja agreată în coaliție încă din etapa discuțiilor de la Cotroceni, a subliniat Seidler.

„Oamenii așteaptă, pe bună dreptate, reducerea cheltuielilor statului, ca parte din pachetul II. Din punctul de vedere al USR, deciziile sunt pe masă, trebuie doar semnate. Iar semnătura noastră e garantată. E un privilegiu existența unor instituții publice cu nume distinse dar consumatoare de resurse fără să aducă valoare adăugată. Să desființăm deci aceste privilegii: Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, Academia de Științe Tehnice, Academia de Științe Medicale. Lista a fost deja agreată în coaliție încă din etapa discuțiilor de la Cotroceni. Ar trebui să continuăm cu Academia Oamenilor de Știință, Societatea națională „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA” – S.A, RA APPS (publicăm toate contractele lor măcar după desființare) și altele.”, a scris purtătorul de cuvânt al USR pe Facebook.

USR transmite un mesaj ferm privind reducerea cheltuielilor statului prin desființarea instituțiilor inutile care sunt doar privilegii costisitoare pentru foști demnitari și pentru clientela politică.

Cristian Seidler a adăugat că este nevoie și de comasarea mai multor instituții.

„Multe instituții trebuie comasate pentru a nu mai plăti oameni a căror muncă ar fi mai utilă în sectorul privat. Sectorul public va putea funcționa mai coerent chiar și fără unii angajați din departamentele de suport. Câteva exemple dintr-o lungă listă pentru care noi semnăm și mâine: Agenția Națională Sanitar-Veterinară cu Agenția Națională Fitosanitară, Agenția Națională a Funcționarilor Publici cu Institutul Național de Administrație, Garda Națională de Mediu cu Garda Forestieră Națională.

Iar dacă vorbim despre pensii speciale, e un privilegiu să fii funcționar public parlamentar sau auditor public extern la Curtea de Conturi dar e suficient ca ei să beneficieze de pensie contributivă ca majoritatea pensionarilor din România. Fără privilegii. Și aici lista mai poate continua. Semnat: USR.”, conchide purtătorul de cuvânt al formațiunii

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Usr ar trebui atunci să se autodesfiinteze, alături de partidele de coaliție care mănâncă bani publici și livrează incompetenta.

  2. Inlocuiesc activistii psd+pnl cu habarnistii lor. Nebunia continua.

  3. Si sa nu se mai dea bani la oengheurile useriste ar fi o idee. Macar la cele care nu fac publice salariile „voluntarilor” ce conduc oengheurile ce prostesc voluntari naivi; si la cele care fac afaceri grase cu firme de-ale lor din bani primiti se la buget fara sa dea socoteala la virgula cum ii cheltuie.

  4. La balamuc. Acolo trebuie mutat sediul usr.