UPT, partener educational la cea de-a doua editie a Salonului International InventCor

TIMISOARA. Universitatea Politehnica Timișoara este partenerul educațional al Salonului Internațional de Inventică InventCor, eveniment aflat la cea de-a doua ediție, ce se desfășoară în perioada 16-18 decembrie 2021, la Deva, în organizarea Asociației CorneliuGroup, condusă de Corneliu Birtok Băneasă, cadru didactic la Facultatea de Inginerie Hunedoara a UPT, în colaborare cu Asociația Română pentru Tehnologii Alternative (ARTA) Sibiu. Conform normelor impuse de situația pandemică actuală, evenimentul este organizat online.

Tema principală a Salonului Internațional InventCor este importanța dezvoltării spiritului creativ-inovativ, în special prin implicarea tinerilor, materializată sub diverse forme: invenții; proiecte de cercetare; produse; programe educaționale; standuri experimentale; KidsCorner (categorie destinată copiilor), InnovativeART (expoziții de grafică, desen, pictură, autoturisme clasice); prezentări din diverse domenii (inovare, ecologie, sănătate, siguranța persoanelor, comunitate, proprietate intelectuală și călătorii).

În cadrul InventCor se regăsesc universități, institute de cercetare, companii multinaționale, dar și inventatori privați, în total peste 300 de participanți, din 16 țări (Australia, Brazilia, Canada, Germania, Ungaria, Indonesia, Israel, Malaysia, Moldova, România, Serbia, Siria, Sudan, Thailanda, Turcia și Vietnam. Juriul internațional de specialitate este condus de prof.univ.dr.ing.ec. Aurel Mihai Tîțu, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, președinte al Asociației Române pentru Tehnologii Alternative.

În cadrul Salonului Internațional se vor acorda următoarele premii: Marele Premiu InventCor, Premiul Juriului, Premiul pentru Medicină, Premiul ARTA Sibiu, Premiul Asociației CorneliuGroup, Premiul AGIR, Premiul Presei, Premiul Business, Premiul pentru Creativitate, Premiul de Popularitate, premii speciale ale instituțiilor participante, medalii de aur, argint și bronz acordate de juriul de specialitate.

Cele peste 300 de lucrări înscrise în cadrul salonului se încadrează pe următoarele categorii: A – Energie, Protecția mediului, Biotehnologie; B – Arhitectură, Inginerie Civilă, Arhitectură de interior, Materiale; C – Informatică, Electronică, Electricitate, Comunicații, Securitate; D – Agricultura, Mașini și accesorii; E – Lucru manual, bijuterii; F – Metode și materiale de predare, Cărți, Sport, Muzică; G – Medicină, Medicină veterinară; H – Mecanică, Motoare, Mașini, Unelte; I – Metalurgie, Procese industriale; J – Colț pentru copii, jocuri, jucării; K – Auto, Nave, Aviație, Accesorii; L – ARTĂ inovatoare, fotografie, video, publicitate, tipărire, pictură; M – textile, îmbrăcăminte, modă; N – Mâncăruri, băuturi, restaurante, hoteluri și spa; O – Sănătate, Cosmetică, Igienă, Paramedical; Istorie și studii culturale; Q – Știința spațială, Astronomie; R – Nanotehnologie, Materiale avansate.

Deschiderea oficială Salonului InventCor 2021 a fost transmisă live pe Facebook și poate fi urmărită la adresa https://www.facebook.com/CorneliuGroup

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.