Noutati :

Unul din zece absolventi de liceu din Timis vorbeste la nivel mediu limba romana

14 iunie, 2011 - 12:28 PM
Autor: Miodrag Hojda      
Categorie: EDUCATIE
4

TIMISOARA.  Limba romana continua sa puna probleme unui absolvent de liceu din zece, in judetul Timis. Prima proba de la examenul de bacalaureat, cea a competentelor lingvistice la limba romana, a adus si primele rezultate ale examenului national.

Astfel, 12% dintre tinerii care au sustinut aceasta proba au primit calificativul cel mai scazut, care atesta ca folosesc limba romana la un nivel mediu al dialogului cu alte persoane si al intelegerii unui text citit.

Aproape o treime dintre candidati s-au descurcat mai bine, ei obtinand calificativul de utilizator nivel avansat, iar cei mai multi dintre absolventii de liceu, 59% dintre candidati, au primit calificativul maxim, de utilizator experimentat. La examen s-au prezentat 6 461 de candidati. La prima proba, cea a competentelor lingvistice in limba romana, 12% dintre candidati au primit calificativul de utilizator mediu al limbii romane.

Elevii timiseni care sustin examenul de bacalaureat in aceasta perioada au obtinut calificative foarte bune de la examinatori, sustin reprezentantii Inspectoratului Scolar Timis.

Proba de competente in limba materna a adunat 175 de tineri in Timis. Ei au sustinut probe la disciplinele maghiara, germana, sarba si ucraineana. 2% dintre ei au primit calificativul de utilizator mediu al limbii materne, 19 % – de utilizator avansat, iar 79% dintre absolventii de liceu vorbesc limba materna la un nivel experimentat.

Proba de competente digitale are loc pana vineri, 17 iunie. Sunt inscrisi 6 466 de candidati. “Noua absolventi au obtinut certificatul ECDL Start, care este echivalent cu calificativul de utilizator mediu si 198 au obtinut certificatul ECDL Complet, echivalent calificativului utilizator experimentat. Acestia nu sustin proba, ci le este echivalata certificarea”, a precizat Jelco Stancov, inspector in cadrul Inspectoratului Scolar Timis.

El a subliniat faptul ca in Timis nu au existat probleme cu derularea examenului de bacalaureat pana acum, toate probele desfasurandu-se potrivit calendarului.

Ultima proba de competente va avea loc in perioada 20-23 iunie.

Rating

  • 4comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Sa vedem cu adevarat ce stiu si absolventii de liceu dependenti de Facebook si prescurtari de cuvinte de gen ,,MAI VB” sau sa aiba greseli ELEMENTARE de ortografie…
    Poate ar fi timpul sa ne punem intrebarea daca VA MAI exista limba romana vorbita peste 20 de ani…

  2. Nu mai e nevoie de limba romana, au modele deja, ex. gogal, care este, si e si primar. Excelenta intrebare, brucanianule, problema e in ce limba ne vom mai intreba daca va mai exista limba romana.

    • Cum in ce limba? In limba olteneasca! Lasand gluma de-o parte, nici macar profesorii copiilor nostri n-au deprins limba corect si o retransmit generatiilor tinere complet denaturata. Rar mai auzi/citesti un text vorbit/scris corect; de articulat substantivele, acordul subiect-predicat sau semne ortografice nici atat. Cateva exemple concrete: Marean, Jiji, Mitica, fufele de la TV in frunte cu prezentatoarele stirilor sportive… si lista poate continua.

      • Ar trebui inceputa lista cu lingvista europarlamentar EBA si specialul sau TATA care in afara de a urla ca sistemul scolar scoate tampiti nu se preocupa decat de partidul defectatilor liberi. Cat despre sistemul de invatamant real din tara, stim criteriile pe baza carora au fost numiti pe posturi atat directorii cat si ministrii ultimilor ani. Pai cu asa coordonare a sistemului, avem asa rezultate. Si vorbim despre limba mamelor lor (materna). Penibil!