Universitatea Politehnica Timișoara, pionier al tranziției către Industry and Society 5.0

TIMISOARA. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit recent, la Facultatea de Management în Producție și Transporturi, workshop-ul internațional „Industry and Society 5.0 Hybrid Workshop – SIM 2025”, un eveniment dedicat explorării viitorului economiei și societății europene din perspectiva centrată pe om – fundamentul conceptului Industry and Society 5.0.

Organizat de ErgoWork Society, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Vest, în cadrul conferinței internaționale SIM 2025, atelierul a marcat o nouă etapă în consolidarea inițiativei HUB 5.0 Timișoara, lansată oficial în primăvara acestui an.

UPT – un nucleu al cooperării europene pentru tranziția către Industry 5.0

Într-un context global în care tehnologia redefinește relațiile dintre om, muncă și societate, Universitatea Politehnica Timișoara își asumă un rol activ în conectarea mediului academic, industrial și social. Prin crearea HUB 5.0 Timișoara – o platformă locală parte a Comunității Europene de Practică în Industry 5.0 (CoP 5.0), coordonată de Comisia Europeană – UPT devine un catalizator al transformării regionale, promovând o industrie sustenabilă, rezilientă și centrată pe om.

Un dialog european despre oameni, tehnologie și comunități

Workshop-ul a reunit experți europeni din cadrul comunității CoP 5.0 și ai consorțiului Horizon Europe HIVE5 – Human-Centric Innovation Valley for Industry 5.0, care au prezentat direcțiile actuale de cercetare privind echilibrul dintre dezvoltarea tehnologică și bunăstarea umană.

Temele abordate au variat de la rolul factorului uman și noile modele de lucru, la transformarea dublă pentru producția avansată, inteligența artificială centrată pe om, învățarea organizațională și integrarea socială în comunitățile urbane, până la viziuni inovatoare despre „biroul în aer liber” și orașele de 15 minute – concepte care propun o reumanizare a spațiului profesional.

Un moment deosebit al atelierului a fost prezentarea susținută de dr. Charlotte Petersson Troije (Universitatea Malmö, Suedia), intitulată „The Potential of Outdoor Office Work for Innovative and Sustainable Ways of Organizing”, care a explorat potențialul mediilor naturale în stimularea creativității, colaborării și sănătății mentale la locul de muncă.

O comunitate academică europeană cu centrul la Timișoara

Discuțiile din cadrul workshop-ului au subliniat importanța creării HUB-urilor regionale 5.0 – ecosisteme de inovație care traduc principiile teoretice ale Industriei 5.0 în acțiuni concrete la nivel local: de la digitalizare sustenabilă și reindustrializare inteligentă, la formarea de competențe verzi și dezvoltarea comunităților conectate.

În continuarea workshop-ului, participanții s-au reunit la Outdoor Office BarCamp 2025, pentru o serie de discuții informale și experiențe colaborative despre inovația în natură și legătura dintre spațiile de lucru, educație și comunitate.

Prin organizarea acestui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara confirmă rolul său de lider regional în cercetare, educație și inovare, contribuind activ la conturarea unei Europe umane, sustenabile și competitive, în care tehnologia este un instrument în slujba oamenilor și a societății.

Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.

Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E³UDRES² reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.