Universitatea Politehnica din Timisoara aniverseaza 94 de ani de la infiintare. Care este programul saptamanii Politehnicii?

Prestigioasa Universitate Politehnica din Timisoara implineste 94 de ani de la infiintare,  de la semnarea Decretului Regal, la Sinaia, de catre Regele Ferdinand I. Momentul va fi marcat la Politehnica timisoreana de o serie de manifestari, de la inaugurari la simpozioane.

„Noi organizam in fiecare an saptamana Politehnicii care este centrata pe ziua in care a fost semnat decretul de infiintare. Incercam, cu aceasta ocazie, sa prezentam tuturor celor interesati ce inseamna Politehnica in peisajul lumii banatene. Anul acesta vor fi mai multe evenimente, printre care lansarea si prezentarea unui Centru de Competente in domeniul plasturgiei. Acesta este un domeniu in care cererea de specialisti este extraordinar de mare, plasturgia insemnand tehnica injectarii de mase plastice, ori ganditi-va ca tot ce inseamna industria auto depinde de acest lucru. Noi am reusit sa cream un centru cu un grup de companii din aceasta zona si din Franta, cu investitii de peste jumatate de milion de euro si se va vedea ce performante extraordinare se pot realiza cu ajutorul acestuia. Deasemenea in aceasta saptamana vom inaugura si Biblioteca Universitatii si vom prezenta  efortul realizarii ei, dar si ceea ce inseamna acum aceasta biblioteca. Vom avea si o serie de activitati legate de aniversarea TeleU.” a declarat prof.univ.dr.ing.Viorel Serban, rectorul Universitatii Politehnica din Timisoara.

Iata programul manifestarilor aniversare:

Luni 10 noiembrie
25 DE ANI DE PRESA LIBERA, 20 DE ANI DE TELEU – Ora 17:00, Cantina 1MV

Marti 11 noiembrie
INAUGURAREA CENTRULUI DE COMPETENTE IN PLASTURGIE – Ora 11:00, Amfiteatrul 150, Facultatea de Mecanica

Miercuri 12 noiembrie
DESCHIDEREA OFICIALA A BIBLIOTECII
Biblioteca de la conceptie pana astazi
Ora 10:00, Sala Polivalenta, Biblioteca UPT
Ora 12:30, Lanț uman Biblioteca Veche – Biblioteca Noua

Vineri 14 noiembrie
INTERNATIONAL SYMPOSIUM ON ELECTRONICS AND TELECOMMUNICATIONS ISETc 2014
Ora 9:30, Sala Polivalenta, Biblioteca UPT

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.