Noutati :

Universitatea de Vest din Timisoara colaboreaza cu Primaria Resita. Cele doua institutii au realizat o premiera pentru vestul tarii

8 aprilie, 2013 - 02:34 PM
Autor: Catalin Radu      
Categorie: EDUCATIE
1

TIMISOARA. Rectorul UVT si primarul ‘capitalei Banatului de munte’ au semnat un protocol de colaborare si se vor promova reciproc. Universitatea timisoreana va sprijini autoritatile resitene in atragerea de fonduri UE.

‘Este un pas inainte intr-o directie pe care universitatea si-a propus-o, de a fi mai implicata si mai aproape de societate. Colaborarea este o premiera pentru vestul tarii si prima de acest fel a Universitatii de Vest. Am ales Resita pentru ca este un oras cu un potential deosebit. De asemenea, de-a lungul timpului am avut nenumarati absolventi resiteni’, a declarat Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Potrivit acestuia, exista colaborari in diverse proiecte si cu Primaria Timisoara, insa nu un protocol standardizat. „Nu am propus un astfel de protocol si Primariei din Timisoara. Noi ne-am aratat disponibilitatea pentru toata lumea, dar la primaria Resita am gasit deschidere„, precizeaza rectorul Universitatii de Vest.

‘Universitatea de Vest este o institutie prestigioasa si cred ca prin semnarea acestui protocol vom avea orizonturi noi in strategia de dezvoltare a orasului. Principalul interes este ca, in perioada 2014 – 2020, cand avem obligatia sa atragem fonduri europene pentru dezvoltare, sa beneficiem de consultanta si expertiza pe care o ofera UVT si nu o gasim in Resita sau in judetul Caras-Severin. Orasul nostru a suferit un regres specific zonelor puternic industrializate, iar de protectie din partea statului nu mai poate fi vorba. Fondurile europene raman, astfel, singura sansa de dezvoltare, a precizat Mihai Stepanescu, primarul Resitei.


Concret, UVT va pune la dispozitia administratiei locale resitene Departamentul de proiecte europene, care ofera consultanta si expertiza in accesarea si implementarea proiectelor UE, precum si alte servicii care pot fi realizate de facultatile componente, precum studii de fezabilitate, de impact, sociologice etc. Totodata, cele doua institutii se vor promova reciproc. Universitatea de Vest din Timisoara va incerca sa ofere diferite burse pentru studenti resiteni prin intermediul primariei, iar pentru inceput va oferi acesteia si o lista cu absolventi de arhitectura care sa poata suplini lipsa acuta de arhitecti prin care trece ‘capitala Banatului montan’.

Stepanescu a mentionat inclusiv posibilitatea unei extinderi a UVT la Resita, unde ‘nu este lipsa de spatiu’. Aspectele financiare ale colaborarii nu au fost inca mentionate, acestea urmand sa se stabileasca, punctual, inainte de inceperea derularii diferitelor proiecte.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Marilena asta doar semneaza protocoale (fara nici o relevanta practica!). Nu pentru asta a fost ales! De facut n-a facut absolut nimic!!!!!!