TIMISOARA. Echipa Universității de Vest din Timișoara s-a încununat campioană europeană chiar de ziua orașului, după turneul care a avut loc în Italia, la Camerino.
Studenții pregătiți de Iulian Muntean s-au impus cu scorul de 3-2 în ultimul act în fața Universității din Granada. Oaspeții au fost cei care au deschis scorul, însă până la pauză, Matiș și Olaru au reușit în întoarcă rezultatul, iar după 45 de minute era 2-1.
În partea a doua a jocului spaniolii au mai punctat o dată, dar același Claudiu Matiș a mai punctat o dată și a stabilit scorul final, 3-2.
Merită menționat că ambele formații au încheiat partida cu un jucător în minus, din echipa UVT-ului fiind trimis mai repede la cabine Ferțu.
De asemenea, Universitatea de Vest a dat și doi dintre cei mai buni marcatori ai competiției. Claudiu Matiș și Angelo Olteanu au înscris de câte trei ori.
Astfel, Universitatea de Vest din Timișoara devine casmpioană europeană a doua oară în trei ani, primul titlu fiind câștigat la Lodz în 2022.