Universitatea de Vest din Timisoara are ‘Centru de reusita universitara’, dotat cu aparatura de ultima generatie

TIMISOARA. Spatiul ‘Centrului de reusita universitara’ este unul deschis si accesibil tuturor studentilor, chiar daca a fost realizat cu fonduri obtinute prin intermediul Agentiei Universitare a Francofoniei, si dotat cu echipamente de varf.

‘UVT face parte dintr-o serie de universitati din Europa Centrala si Orientala care s-au inscris in acest program derulat de agentia noastra. Centrul de reusita universitara din Timisoara este cel de-al treilea deschis pana in prezent, iar ambele institutii au investit in realizarea sa. Agentia Universitara a Francofoniei a dotat aceasta sala cu aparatura care a costat 15.000 de euro. Spatiul nu va fi insa unul exclusiv francofon, iar universitatea il va putea folosi asa cum doreste, in spiritul plurilingvismului’, a declarat Roxana Turcanu, din partea agentiei mentionate.

Sala de la parterul Universitatii de Vest din Timisoara a fost dotata cu numeroase calculatoare, un sistem de videoconferinte si o tabla interactiva, toate de ultima generatie.

‘Aici, la UVT, pariem in continuare pe limba franceza. Proiectele si oferta noastra educationala create in jurul ei sunt numeroase, iar colaborarea cu Institutul Francez din Timisoara este excelenta. Consider ca aceasta sala aduce un plus de valoare universitatii noastre’, a precizat rectorul Universitatii de Vest, Marilen Pirtea.

‘La inaugurarea centrului de excelenta universitara a fost prezent si Thierry Sete, directorul Institutului Francez din Timisoara, care a spus ca spatiile de acest tip, moderne si functionale, sunt cele care conteaza in prezent cel mai mult pentru francofonie. ‘Generatia mea nu a avut la dispozitie o asemenea tehnologie, si nu pot decat sa ma bucur cand vad ca asemenea dotari sunt puse la dispozitia studentilor de astazi’, a completat directorul IFT.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.