Unică în România și chiar în Europa. Tradiția care continuă de 90 de ani la Timișoara. Se joacă meciul dintre Căsătoriți și Necăsătoriți

TIMISOARA. Ca în fiecare an, în plină vară, Stadionul Electrica, cel pe care în sezonul următor se vor juca din nou meciuri de Liga 2, este gazda unui eveniment unic în România – duelul fotbalistic dintre Căsătoriți și Necăsătoriți, în cartierul Fabric.

CITEȘTE ȘI: Gata recorectarea lucrărilor după contestații la Evaluarea Națională 2026. Cum arată rezultatele finale în Timiș

Povestea partidei a început în 1936, nu s-a mai disputat în anii celui de-Al II-lea Război Mondial, însă duelul a fost reluat în 1952. De atunci, bărbații care locuiesc în această zonă a orașului onorează tradiția și vin să joace fotbalul pe care il iubim cu toții, cel de plăcere și fără presiunea rezultatului.

Duelul dintre Necăsătoriți și Căsătoriți este programat sâmbătă, 11 iulie, de la ora 18:00.

Am crescut cu acest meci și am înțeles că nu fotbalul este cel mai important. Fotbalul este doar motivul pentru care oamenii se întâlnesc. Ce contează cu adevărat sunt prieteniile, amintirile și bucuria de a ne revedea, an de an. Cât timp vom avea grijă unii de alții și de această tradiție, povestea Fabricului va merge mai departe.”, spune Codruț Nicorici, organizatorul evenimentului.

Conform tradiției, fiecare echipă are dreptul să alinieze un „stranier” – un jucător din afara cartierului.

La finalul întâlnirii, învingătorii sunt felicitați, iar învinșii primesc, conform tradiției, trofeul simbolic – „morcovul cu frisca”.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.