Unde se schiaza perfect, aproape de Timisoara, in acest sfarsit de saptamana? Iata partiile!

TIMISOARA. Zapada din belsug si vreme numai buna de distractie pe partiile aflate cel mai aproape de Timisoara. Se schiaza de minune in acest sfarsit de saptamana pe Muntele Mic, la Straja, dar si la Garana.

Pe Muntele Mic, turistii au parte de un strat de zapada naturala de 50 cm. Toate partiile sunt deschise, la fel si centrele de inchiriere schiuri ori snowboard-uri.

Atat vinerea, cat si sambata se poate schia in nocturna.

partie-straja

Autocarele Zapezii pleaca din Timisoara sambata si duminica pe traseul Timisoara-Lugoj-Muntele Mic de la 7.30, de la mall. Intoarcerea se face in aceeasi zi, cu plecare din Muntele Mic spre Timisoara de la 17.30.

Se schiaza in acest weekend si la Straja, unde stratul de zapada depaseste 70 cm. Toate partiile sunt deschise, iar vremea se anunta excelenta pentru miscare.

Zapada este si la Garana, unde au fost amenajate 3 partii de dificultate medie: una de 500 de metri, alta de 600 de metri si o pista pentru snowboarderi, de 650 de metri. Baza partiei se afla in apropierea bisericii din Garana, nu departe de Poiana Lupului. Acolo a fost amenajata o cabană de unde se poate inchiria echipament si unde se poate bea vin fiert sau ceai fierbinte.

Garana se afla la aproximativ 40 de kilometri de Resita, la o altitudine de 1.000 de metri, in Muntii Semenicului. Satul a fost intemeiat cu numele de Wolfsberg, in 1882 de colonisti germani veniti din Padurea Bavareza si Boemia de Sud.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.