Noutati :

Unda verde pentru baza sportiva din apropierea arenei Dan Paltinisanu, amenajata de CNI. Anul viitor Timisoara va avea un stadion cu 500 de locuri si nocturna

9 decembrie, 2021 - 02:18 PM
Autor: Daniel Balteanu      
Categorie: ADMINISTRATIE
2

TIMISOARA. Daca noul stadion al Timisoarei nu a ajuns inca nici macar la stadiul de proiect bun de licitat, iar cel de tip lego din Calea Buziasului isi cauta constructor, orasul va avea din anul viitor o baza sportiva moderna in apropierea batranei arene Dan Paltinisanu.

CITESTE SI: Cale libera pentru navigatia pe Bega de la Timisoara pana in Serbia. Primul vaporas a trecut prin ecluza reabilitata de la Sanmihaiu Roman. Mai e nevoie de sistemul de semnalizare pe canal si punct de frontiera pe apa. Foto 

Aceasta va fi ridicata in spatele actualei Baze 2 Politehnica si ar putea fi inaugurata in 2022. Dupa ce s-a asteptat luni bune dupa autorizatia de mediu, aceasta a fost obtinuta, Primaria a eliberat autorizatia de construire, iar firma care a castigat licitatia poate sa inceapa lucrarile. Anuntul a fost facut joi de viceprimarul Cosmin Tabara.

Autorizatia de construire pentru Baza sportiva de tip I, amplasata pe str. Costica Radulescu nr.6, a fost eliberata astazi de catre Primaria Timisoara si lucrarile pot trece mai departe de faza organizarii de santier. Este un proiect mai vechi, pe care l-am preluat inca din primele zile ale mandatului de viceprimar, in ianuarie 2021. La acea vreme, proiectul avea ordin de suspendare a lucrarilor de la Compania Nationala de Investitii, finantatorul proiectului, pentru ca terenul era ocupat cu 20 metri cubi de moloz si o retea de canalizare. Dupa 8 luni de asteptari la Agentia de Mediu pentru avizul specific, aviz in care s-a constatat ca nu exista „impact de mediu”, in baza acestei autorizatii primite astazi, putem solicita CNI sa inceapa lucrarile propriu-zise! In cateva luni, vom avea pe terenul pe care anterior erau balarii o baza sportiva noua, prima dupa 32 de ani construita in Timisoara. Ma voi zbate ca astfel de baze sportive sa se regaseasca în orasul nostru în cât mai multe cartiere„, a transmis Cosmin Tabara.

In zona in care va fi ridicata baza santierul a fost deja ingradit si au aparut si primele utilaje.

Complexul sportiv ce urmeaza sa fie amenajat va avea un teren de dimensiuni normale, cu iarba artificiala, instalatie de nocturna si tribune pentru 500 de spectatori. Langa acest prim teren urmeaza sa fie amenajat un altul, de dimensiuni mai mici, unde sa se poata juca minifotbal, baschet si handbal. Tot in aceasta zona va fi construita si o cladire administrativa si vor fi facute si locuri de parcare.

Noua baza sportiva va purta numele fostului antrenor Constantin Radulescu.

Cine a fost Costica Radulescu

Constantin Radulescu s-a nascut la Comarnic, in Prahova, si ca fotbalist a evoluat pentru Vulturii Comarnic, Dinamo Brasov, Dinamo Cluj sau Dinamo Bacau. Ca antrenor si-a inceput activitatea la Dinamo Bacau, apoi la Botosani, pentru ca intre 1975 si 1979 sa o conduca pe Poli Timisoara. A urmat un an la o alta echipa din Timisoara, UMT, si mandate pe bancile formatiilor din Suceava, Targoviste, Bacau sau Galati. In 1988 a revenit sub alb-violet, a preluat-o pe Poli din liga a doua si a dus-o in Cupele Europene. In 19 septembrie 1990, cu el pe banca, Poli Timisoara invingea cu 2-0 acasa ppe Atletico Madrid, cu golurile lui Adrian Bungau si Octavian Popescu. Poli a pierdut cu 1-0 la Madrid in retur, dupa care a fost eliminata din competitie de Sporting Lisabona. Dupa plecarea de la Poli, in 1991, le-a pregatit pe Farul Constanta si Vega Caransebes. A mai antrenat-o pe Poli in sezonul 1994-1995, iar in campionatul 1998-1999 a stat din nou pe banca UMT-ului.

Situatia actuala a infrastructurii sportive din oras

Pana la realizarea acestor proiecte, Timisoara sta catastrofal la capitolul stadioane, cu toate ca pe unele dintre ele inca se mai joaca.

Stadionul Dan Paltinisanu a implinit in acest an 58 de ani de existenta. Cu toate ca instalatia de sonorizare mai da rateuri, iar malul de pamant a luat-o la vale atat in zona peluzei sud, cat si in spatele tribunei oficiale, pe fostul „1 Mai” inca se mai disputa meciuri.

Stadionul Stiinta este cel pe care evolueaza ASU Politehnica in liga secunda, dar si echipa de fete a clubului timisorean, care joaca in prima divizie. Exista si pentru aceasta arena un plan de modernizare, al Universitatii Politehnica, insa deocamdata nu au inceput lucrarile.

Stadionul CFR este ocupat in prezent de spitalul de campanie ce ingrijeste bolnavi de coronavirus. Avand in vedere lucrarile de infrastructura medicala facute in zona, nu se stie cand, sau daca, se va mai putea juca fotbal pe acest gazon. Aici au evoluat pana in urma cu cativa ani echipele de baieti si fete ale clubului CFR.

Stadionul Electrica este casa celor de la Ripensia si ACS Poli Timisoara. Aici au fost facute mici lucrari de modernizare in 2020. Au fost instalate scaune noi in tribuna de deasupra vestiarelor.

Stadionul Gheorghe Rascanu este casa rugbystilor de la SCM Timisoara. Aici au mai fost facute lucrari chiar in 2020, fiind refacuta o alee in fata tribunei metalice, s-au executat lucrari si in zona vestiarelor, dar si in fata cladirii in care se afla acestea.

Revenind la sportul rege, la doi pasi de stadionul Electrica se afla ruinele fostului stadion UMT, acolo unde in zilele noastre a aparut o constructie metalica, aici urmand sa fie amenajat un strand. Au mai ramas doar putine lucruri care amintesc ca in urma cu doua decenii aici veneau Rapid, Steaua sau Universitatea Craiova.

Fotbal se mai poate juca in Timisoara si pe stadioanele Ciarda Rosie, pe care a evoluat o vreme si Ripensia Timisoara, si Colterm, acesta din urma fiind rezervat insa juniorilor.

Stadionul Dacia, aflat la cateva strazi distanta de arena Gheorghe Rascanu, este si el intr-o stare avansata de degradare.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. La 500 de locuri nu este stadion, asa cum nu este nici cel de la baza 1 sau Stiinta. Sunt doar terenuri de antrenament! Sa vedem daca fac Tabara si Fritz celalalt stadion de 9000 de locuri al Primariei. Ca Alin Nica sigur nu mai reface stadionul mare Dan Paltinisanu, nu mai sunt bani la buget.

  2. minifotbal, baschet, handbal … cu alte cuvinte baschet nu se va putea juca niciodată ….. ce să mai zic de handbal …
    noi nu suntem in stare sa facem un număr decent (în clipa asta e aproape deloc) de terenuri de baschet … suntem un oraș trist … trist …. din ce în ce mai trist ….