Halucinant. O garnitură care circula de la Oradea spre litoralul Mării Negre a pierdut două vagoane în mers în judetul Hunedoara.
Incidentul a avut loc marți seară. Două dintre vagoanele garniturii s-au desprins, după ce un cârlig s-a rupt, și au rămas între stațiile Crivadia și Merișor, în timp ce restul garniturii și-a continuat călătoria până la Bănița.
De aici, locomotiva s-a întors și a preluat vagoanele, ce au fost reatașate.
Trenul era programat să ajungă la ora 5.30 în Gara de Nord din București și a înregistrat o întârziere de peste 4 ore, scrie hotnews.ro.
„Trenul IRN 1922 care circula pe ruta Oradea – Constanța, a plecat din stația Banița cu o întârziere de 248 de minute, cauzată de o defecțiune tehnică apărută la unul dintre vagoane.
Problema a fost identificată la sistemul de cuplare al vagonului, iar în stația Craiova, din motive de siguranță și pentru a asigura continuarea călătoriei în condiții optime, vagonul afectat a fost înlocuit cu un alt vagon.
Cerem scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate şi le mulţumim pentru înţelegere”, au transmis reprezentanții CFR Călători.