Noutati :

Un avion a intrat ilegal in spatiul aerian al Romaniei si a fost interceptat de doua aeronave F-16 deasupra Severinului

8 iunie, 2022 - 10:24 PM
Autor: Redactie      
Categorie: NATIONAL
9

Un avion civil care a patruns ilegal în spațiul aerian al României, miercuri, prin Ungaria.

Avion a părăsit teritoriul României prin Bulgaria. Două avioane militare F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost trimise ca să însoțească avionul civil, acesta neavând drept de zbor.

MApN a venit cu precizari.

O aeronavă bimotor de mici dimensiuni, tip Beechcraft, la bordul căreia se aflau două persoane, a survolat la joasă înălțime spațiul aerian al Ungariei, României, Serbiei și Bulgariei, în seara zilei de 8 iunie.
Precizăm că aeronava în discuție, care a evoluat în spațiul aerian al României pe traiectul Oradea – Caransebeș – Drobeta Turnu Severin, nu a manifestat un comportament ostil sau periculos. În niciun moment, pilotul aeronavei nu a răspuns interogărilor radio și nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare interceptoare, potrivit normelor internaționale.

Din datele disponibile la acest moment, aeronava a decolat din Ungaria, din zona Debrețin, în jurul orei 17.30, fără a avea un plan de zbor aprobat și fără a avea pornite mijloacele electronice de identificare de tip transponder.
Aeronava a fost interceptată în spațiul aerian al Ungariei de două aeronave militare ale Forțelor Aeriene Ungare, de tip JAS 39 Gripen, la ora 17.38. Aeronava nu a răspuns interogărilor radio și nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare.

În jurul orei 17.49, aeronava a intrat în spațiul aerian al României, în zona Oradea, fiind însoțită de cele două aeronave militare maghiare, în baza acordului cross-border dintre România și Ungaria.
La ora 17.58 aeronavele maghiare s-au întors către bază, ținta fiind preluată de două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene ale SUA, dislocate pe Baza 86 Aeriană Fetești, care se aflau în misiune de patrulare în spațiul aerian al României.

Misiunea celor două aeronave americane a fost similară, de interogare radio, identificare vizuală și escortare a aeronavei țintă.

La ora 18.36, aeronavele americane au solicitat aprobarea de revenire pe Baza 86 Aeriană, misiunea de poliție aeriană fiind preluată de două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, decolate de pe aceeași bază aeriană.

Aeronavele militare române au interceptat aeronava-țintă la ora 18.42 și au continuat misiunea de interogare și escortare. Aeronava țintă, care a continuat să nu răspundă interogărilor radio și semnalelor vizuale, a intersectat, în jurul orei 19.00, pentru un interval de aproximativ două minute și spațiul aerian al Serbiei, într-o zonă aflată între Drobeta Turnu Severin și Korbovo.

În jurul orei 19.09, aeronava-țintă a traversat în spațiul aerian al Bulgariei. Cele două aeronave F-16 române au încheiat misiunea de poliție aeriană și au aterizat la Fetești în jurul orei 19.46.

Autoritățile bulgare investighează, la acest moment, la sol, zona ultimei poziții cunoscute a țintei, pentru identificarea aeronavei și stabilirea detaliilor”, se arată în comunicatul MApN.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 9comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. A încercat Lavrov să meargă la Belgrad.

  2. Deci, trei țări membre NATO au urmărit un avion mic consumând combustibil cât o armată şi au dispărut. Şi dacă vin ruşii?

  3. Sa te intercepteze cate doua aeronave militare din 3 tari NATO, in Romania chiar de doua ori (odata doua F16 ale fortelor americane, a doua oara ale fortelor aeriene romane), tu sa nu raspunzi la interpelarile radio, sa iti vezi linistit de drum si sa ajungi cu bine la destinatie!
    Avand escorta de F16 tot timpul drumului!!!

  4. Deci mai nou escortam cu F16 avioane necunoscute cu cine știe ce era inauntru în loc sa le doborâm în zone sigure. Ați dat banii degeaba pe avioane de lupta . Vai mama voastră.

    • Exact! Avionul civil trebuia doborât dacă a ignorat toate avertismentele. Și nici nu trebuia folosit tunul de 30mm din dotarea lui F-16. Unul dintre F-uri trebuia să treacă pe sub avionul respectiv, care evolua la joasă altitudine, și să-l doboare doar ieșindu-i în cale. Jetul motorului supersonicului aer fi fost suficient să facă aparatul intrus să piardă altitudine și să se prăbușească. Incidentul de ieri arată că oricine poate survola România fără niciun fel de probleme, fără plan de zbor, fără permisiune, fără măcar să răspundă apelurilor prin radio. Oricine va putea proceda la fel și se vor găsi amatori cu duiumul. Lavrov în mod sigur va alege să survoleze România data viitoare când se duce în Serbia. Rușii vor putea face și pod aerian între Rusia și Serbia fără ca cineva din România să-i deranjeze. Țara lui Papură-Vodă.

  5. apararea nato. noroc ca nu ne ataca nimeni ca ne-am da seama ca este o himera cu care am vost pacaliti sa acceptam trupe straine in romania..prostia din 89 s-a amplificat la romini si creste,creste.

  6. Fratilor,veti prinde unii dintre voi ziua in care rusii ii vor casapi pe turci si reactia mult intarziata a nato,care chipurile va interveni sa salveze o tara membra.Pana vor interveni ei,neamul agarenilor va deveni o amintire.Nu va puneti nadejdea in toti criminalii.

  7. Ungurii au avioane Grippen? astea-s facute dupa 2000. Ei nu stiu ca avioanele americane din 65 la mana a treia is cele mai bune?

  8. Na, mare rahat … Imi dati o stire care efectiv NU imi spune nimic. Au fost ridicate 6 avioane de vinatoare cu reactie 2 unguresti, 2 americane si 2 romanesti dupa un avion cu elicie … Si ? Nimic. Nu l-au identificat, nu l-au aterizat fortat si nici nu l-au doborit. S-au uitat pa papagalii in soare. Si ? Nimeni nu stie nimic. Nu mai ma intoxicati cu stiri despre nimic.