
TIMIȘOARA. Pleacă spre casă și ultimul ultraș PAOK rămas internat la Spitalul Județean Timișoara după cumplitul accident în care 7 camarazi de-ai săi și-au pierdut viața lângă Lugoj.
Tânărul n-a putut pleca împreună cu ceilalți doi răniți supraviețuitori ai tragediei, săptămâna trecută, întrucât a fost operat la Timișoara, iar medicii au așteptat să vadă cum evoluează starea sa de sănătate pentru a fi apt de transport.
În noaptea de 28 spre 29 ianuarie, suporterul grec a fost supus unei intervențîi chirurgicale de urgență după ce, în urma unui RMN, doctorii au descoperit un edem masiv la nivelul coloanei cervicale, care ii punea viața în pericol. Ultrașul a fost operat și mai apoi internat la Secția de Terapie Intensivă a Casei Austria, Clinica de Politraumatologie.
Cum toate analizele și testele au arătat că tânărul este în stare să suporte cu bine zborul spre casă, miercuri dimineață, el va fi externat și va pleca spre Grecia cu un avion medical care vine in jurul orei 10.00 de la Salonic să îl preia.
***
Va reamintim, în 29 ianuarie, trupurile neînsuflețite ale celor 7 suporteri morți în teribilul accident de marțea trecută de lângă Lugoj au fost repatriate cu un avion militar. Mitropolitul Banatului a oficiat atunci pentru ei o slujbă pe Aeroportul Timișoara.
Ancheta in cazul accidentului continuă. Vă reamintim, din analizele toxicologice facute șoferului a reieșit că acesta consumase cannabis și cocaină, precum și alcool.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!