Ultima etapa, ultimul spectacol! Timisul isi stabileste campionii la automobilism in weekend

TIMIS. La finele acestei saptamani, mai exact pe 14 octombrie, in comuna Cheveresu Mare va avea loc etapa a XI-a din Campionatul de Automobilism si Karting Timis 2017, sub denumirea “RALLY & KART CHEVERESU MARE 2016”, in organizarea Auto Club Rally Timis si a Comisiei de Automobilism si Karting (C.A.K.) din cadrul A.C.R. Timis.

Concursul se evidentiaza prin faptul ca are cele mai lungi si spectaculoase probe speciale din Campionatele Romanesti ACR-CNAK 2017. Este vorba despre doua probe de cate 13 km si una de 7 km. Este al patrulea concurs de acest gen din Cheveres, iar prin aceasta, comuna a patruns definitv in cercul select de localitati romanesti organizatoare de raliuri, judetul Timis fiind singurul care are localitati rurale organizatoare de raliuri si nu doar una ci 5.

Aceasta runda va fi si ultima a campionatului, astfel ca fiecare pilot are sansa sa mai urce in clasament.

Daca la general, Marius Giurisici este sigur de titlu, marea speranta a raliului banatean, Mihai Preunca isi poate asigura locul 2, dar si primul de la debutanti, timisoarenul avand un prim an de exceptie, la o varsta foarte frageda.

Clasamentele de la Clasa 2 si Clasa 3 raman deschise si se vor lupta pana in ultima linie dreapta pentru prima pozitie. Va fi interesant si duelul in competitia de echipe, dar si de la karting, categoria Supersport.

Organizatorii invita timiseni la aceasta competitie traditionala care va incheia un nou au automobilistic reusit in judetul Timis.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.