Uitati de card sau plata cu telefonul. Se pot achita deja cumparaturile, nota la restaurant sau facturile cu… mana

Secventele pe care le-am vazut ani la rand in filmele SF cu diferite tehnologii care ar putea face viata oamenilor mai usoara devin realitate pe zi ce trece. O arata un olandez care nu mai foloseste de aproape 3 ani cardul sau telefonul mobil pentru a plati produse sau servicii.

Patrick Paumen are 37 de ani si pur si simplu isi pune mana stanga langa cititorul de carduri contactless, iar plata se efectueaza, scrie digi24.ro.

Reactiile pe care le primesc de la casieri sunt nepretuite!” spune Paumen, un agent de securitate din Tarile de Jos, potrivit BBC.

El poate plati folosind mana deoarece in 2019 i s-a implantat un microcip sub piele. „Procedura doare la fel de mult ca o ciupitura”, spune acesta.

Un microcip a fost implantat pentru prima data într-un om în 1998, dar abia in ultimul deceniu tehnologia a fost disponibila in scopuri comerciale.

Si cand vine vorba de cipuri contactless, firma britanico-poloneza Walletmor spune ca anul trecut a devenit prima companie care le-a oferit spre vanzare.

Implantul poate fi folosit pentru a plati o bautura pe plaja din Rio, o cafea in New York, o tunsoare la Paris – sau la magazinul tau alimentar local”, spune fondatorul si directorul executiv Wojtek Paprota. „Poate fi folosit oriunde sunt acceptate plati contactless.”

Cipul, care cantareste mai putin de un gram si este putin mai mare decat un bob de orez, este format dintr-un microcip minuscul si o antena invelita intr-un biopolimer – un material natural, similar plasticului.

Fondatorul Walletmor adauga ca este complet sigur, are aprobare de reglementare, functioneaza imediat dupa implantare si va ramane in locul in care este implantat. De asemenea, nu necesita baterie sau alta sursa de alimentare. Firma spune ca a vandut pana acum peste 500 cipuri.

Tehnologia pe care o foloseste Walletmor este comunicarea in camp apropiat sau NFC, adica sistemul de plata fara contact din smartphone-uri. Alte implanturi se bazeaza pe identificarea prin radio-frecventa (RFID), care este tehnologia similara intalnita de obicei in cardurile de credit si de debit fizice fara contact.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.