Noutati :

Tunisia, o spectaculoasa destinatie exotica, cu preturi modeste, la doar 2 ore de zbor de Timisoara! VEZI GALERII FOTO!

30 aprilie, 2013 - 10:45 AM
Autor: Alina Degau      
Categorie: TURISM
0

Tunisia, tara cu o mie de fete! De la nord la sud, o fermecatoare calatorie prin peisaje diverse, culturi amestecate, istorie milenara si plaje de aur! Poarta catre Orient, Tunisia este un loc fabulos unde se regasesc cele mai diversificate forme de relief.

In regiunea Sahara, desertul ia diferite forme: desert de nisip auriu, de pietre vechi ori de lacuri sarate, canioane, platouri si dune gigantice. Oazele Saharei sunt atractii bine-cunoscute, sentimentele inaltatoare pe care ti le ofera cand te plimbi prin astfel de locuri vii aflate in mijlocul unui desert arid cat vezi cu ochii, sunt de neegalat!

Sa descoperi Tunisia inseamna sa vizitezi cele mai importante si mari piete de cumparaturi, dar si casele trogloditilor, oameni primitivi care traiesc in pesteri sub pamant. Tara contrastelor iti ofera mai mult decat plaje fierbinti si nisipuri aurii… Iti ofera o calatorie intr-o lume islamica – e drept, moderata si moderna, in care ai ocazia sa treci dintr-o extrema in alta: de la desert la vai inverzite, de la orase mari la oaze, de la bai romane la centre de thalassoterapie, de la mare la poarta desertului … Asta este Tunisia pe care trebuie sa o descoperi!

Istorie bogata

Cu o istorie tumultoasa, regasita in siturile arheologice fantastice, Tunisia are un trecut desavarsit care impleteste trasaturi feniciene, romane, bizantine, otomane, arabe si franceze…  Cu o cultura extrem de diversificata, cea mai occidentala tara din Magreb (Apusul tarilor arabe din nordul Africii – Tunisia, Algeria, Maroc) te invita sa descoperi traditiile populare cu obiceiuri total diferite fata de cele europene.

Dincolo de valuri, de la Sousse la Monastir

Sousse, un oras maritim, modern, mereu in priza, aglomerat si galagios. Cu o moschee importanta, acest oras mic dar cochet, are un port, El Kantoui, si este inconjurat de terenuri imense de golf si piete de cumparaturi.

Monastir, un oras mic, cu plaje minunate, este o destinatie perfecta pentru ale sale frumoase resorturi. Cu un superb port, Monastir are o fortareata in care se afla o superba moschee musulmana. Pentru cei care iubesc sportul, in Monastir se gaseste un teren de golf cu 18 gauri, luxos si perfect intretinut. Cu marea albastra alaturi, micutul oras este o destinatie perfecta pentru vacanta! Sousse si Monastir se remarca pentru multiplele posibilitati de thalassoterapie oferite de toate hotelurile din zona.

Sfax, al doilea oras ca marime din Tunisia, este considerat capitala Tunisiei de Sud. Sfax este un important centru agricol , comercial si industrial si o importanta statiune. Cea mai renumita cladire de aici este palatul Dar Jellouli construit in sec. XVII langa marea moschee din oras.

Colosseumul El Jem, al treilea ca marime din lume

Cel mai frumos monument din regiune, colosseumul din El Jem este conservat aproape perfect. Orasul El Jem este la 30 de km de Mahdia. Vara, in amfiteatru se organizeaza concerte simfonice unde sunetul este fabulous si impresionant datorita constructiei impetuoase.

Matmata, locul unde pamantul se schimba si oamenii sunt altfel

Aici totul este altfel. De la pamantul rosu, arid, uscat de soare, la ierburi marunte si animale nemaivazute. Soarele arde totul in jurul lui si totusi oamenii par sa traiasca intr-o pace desavarsita. Vorbim despre casele trogloditilor, acei oameni care au decis sa refuze orice forma de civilizatie si  sa traiasca salbatic, linistit si modest in case subterane, racoroase, in care singura grija este procurarea hranei. O femeie batrana cu maini distruse de munca, va primeste cu paine, sare si ulei de masline pur. Camerele cu intrari scunde sunt reci, dar pline de viata. O viata in care oamenii mananca, lucreaza si dorm.

Sahara – se defineste printr-un singur cuvant: coplesitor

Inca inainte sa calci pe nisipul extrem de fin al Saharei, valuri de nisip danseaza pe soseaua care duce la cel mai frumos loc din Tunisia, orasul Douz – Poarta Desertului Sahara. Odata ajuns acolo, ramai coplesit de ceea ce iti vad ochii. Un ocean de nisip cu forme unduitoare care asteapta sa fie mangaiate, te imbie sa te arunci acolo si sa savurezi nisipul fierbinte… Sahara este fara indoiala un loc fabulous care trebuie vazut cel putin o data in viata. Plimbarea cu dromaderii costa putin peste 10 euro, iar experienta este una de neuitat.  Zeci de dromaderi stau in rand asteptandu-si “clientii”. Odata suit pe unul dintre dromaderi, vei fi impresionat de peisajul care ti se asterne in fata ochilor. Hotelul Sahara Douz este fara indoiala cel mai frumos din regiune.  Cu camere cochete, mancare delicioasa si plin de viata, este la cativa pasi de desert si aproape de un cort deschis unde se bea cea mai buna bere tunisiana.

Excursie Safari cu SUV-uri 4X4 si multa adrenalina

Plecarea catre desert cu suv-uri este obligatorie atunci cand vizitezi Tunisia. O plimbare de aproximativ 2 ore te costa cca. 30 de euro. Cu muzica araba in casetofon si cu un sofer extrem de indemanatic, pornesti catre dunele din Sahara. Vai abrupte, platouri intinse cat vezi cu ochii, soare arzator, toate sunt ingredientele unei excursii perfecte in desert. Adrenalina isi spune cuvantul pe cele mai abrupte dune, unde simti ca masina patineaza si urmeaza sa se rastoarne…dar datorita unui sofer experimentat ai parte doar de emotii placute si fericite!

Chott el-Jerid – lacul sarat care vara e desert in toata regula

Chott el-Jerid este cel mai mare dintr-o serie de lacuri sarate gigant care separa nordul Tunisiei de zona desertica din sud. Ca si suprafata ocupa aproximativ 5000 de km patrati. In timpul verii este lipsit de viata, fiindca sub soarele arzator lacul seaca rapid, in desert apa evaporandu-se de 15 ori mai repede decat in mod normal.

Tataouine – locul unde s-a filmat Razboiul Stelelor

La marginea acestui pustiu se afla localitatea Tataouine, asezare dupa care regizorul George Lucas a denumit planeta natala a celor mai importanti eroi din Razboiul Stelelor. Anakin Skywalker si Luke Skywalker s-au nascut pe Planeta Tatooine… De fapt Razboiul Stelelor a fost filmat in trei locatii din Tunisia, la Tozeur, Matmata si Djerba. La Tozeur pot fi admirate inca decorurile folosite la filmari.

 Thalassoterapia din Tunisia, a doua cea mai buna dupa Franta

Mai mult decat bai termale si tratamente magice, thalassoterapia tunisiana antica se bazeaza pe traditiile din domeniu ale romanilor, imbogatite cu influente turcesti si arabe. Thalassoterapia reprezinta proceduri de tratament la care se folosesc substante marine cu efecte terapetice, alge, namol, apa de mare, etc. Inca din anitichitate apa marii este considerata izvor de sanatate. Complexele hoteliere ofera o gama variata de tratamente cum ar fi: cure impotriva fumatului, cure anti-imbatranire, cura destinata mamelor, cura destinata oamenilor de afaceri, cura pentru proaspat casatoriti, cura antireumatica si asa mai departe.

Preturi atractive la thalassoterapie

Placuta si eficienta, thalassoterapia se practica in peste 25 de centre specializate, in hoteluri de 4 si 5 stele, activitatea fiind atent coordonata de Ministerul Sanatatii. Ministerul raspunde de calitatea apei ce se foloseste si de pregatirea personalului. Preturile procedurilor sunt foarte atractive, fie ca sunt in pachete fie ca sunt luate separat.

Bucuria negocierii

Sa faci cumparaturi in Tunisia este o adevarata aventura! De ce? Pentru ca nu gasesti preturi afisate (decat pe alocuri), pentru ca nu poti sa intrebi cat costa decat daca esti pregatit sa intri intr-o lunga discutie de negociere. Sa intri intr-un magazin din Medina, piata de cumparaturi din Tunis, capital tarii, inseamna sa fii pregatit sa negociezi, sa razi, sa te certi, dar sa si cumperi! Daca te incumeti sa intrebi cat costa un produs si apoi nu il cumperi vei fi intrebat/a de vanzator daca nu cumperi din cauza pretului. Se negociaza pana la 75% din pretul initial al produsului, de cele mai multe ori lucrurile fiind in favoarea ta. Oricum preturile sunt foarte mici fata de Europa, dar satisfactia produslui cumparat prin negociere este maxima!

Se negociaza orice, de la haine si bijuterii la fructe din piata traditionala. Nu se negociaza in locurile in care pretul este afisat. Negotul este cu atat mai favorabil cu cat cumperi mai multe produse din acelasi magazin. Arabii au o intreaga traditie in arta negocierii: priveste lucrurile cu detasare si bucura-te alaturi de ei atunci cand faci un targ pentru ca altminteri exista riscul de a pleca iritat de comportamentul lor care de multe ori poate deveni enervant.

Oazele Tunisiei

Cea mai impresionanta este oaza muntoasa unde piscuri inalte se falesc imprejmuite de palmieri si copaci imensi, plini de viata. In plimbarea pe care o vei face in oaza muntoasa vei gasi o cascada superba, un mic lac cu apa turcoaz, nenumarate trepte si o panorama excelenta.

Oazele nisipoase au peste 300 de mii de palmieri. La intrarea in impresionanta oaza vei gasi o mica piata in care se vand curmale proaspete, delicioase, cu mai putin de 3 dinari kilogramul.

Un maslin da fructe dupa 30 de ani de maturitate

In Tunisia vei vedea sute de mii de maslini, hectare pline cu plantatii de maslini. Aici este produs ulei de masline pur, gustos, presat la rece si extravirgin, desigur! Ceea ce putini stiu este ca un maslin face fructe de-abia cand atinge 30 de ani… asadar, localnicii care planteaza maslinii o fac de fapt pentru copiii lor. Un litru de ulei de masline pur costa 5 dinari (aproximativ 10 lei). Tot pe drumul dinspre un oras spre altul vei vedea nenumarate baruri de ceai, asa-numitele “Salon de Thé”. Ceaiul face parte din cultura Tunisiei, aici se bea ceai de menta extrem de puternic, cu muguri de pin, ori cu lichior de portocale.

Dincolo de soare, la iasomie si orase vechi

Hammamet, unul dintre cele mai frumoase si luxoase orase din Tunisia, este principala statiune din tara. De la intrarea in oras vei simti puternicul miros de iasomie, care te va insoti pretutindeni. Complexul hotelier Yasmine Hammamet este perla turismului Tunisian. De aici se ajunge la portul amenajat numit “Marina” unde sute de barci si corabii vechi asteapta sa fie vazute. Poarta catre port este incununata cu flori si miros exotic, iar micile magazine iti ofera placeri ieftine si de calitate.

Complexul Eden Yasmine Hotel & Spa este localizat in centrul resortului Yasmine Hammamet, aproape de Medina (piata de cumparaturi) si la 1 km de portul Marina. Cu o arhitectura arabo-andaluziana, hotelul de 4 stele are gradini luxuriante si numeroase facilitati. Unul dintre cele mai frumoase locuri din Hammamet, Eden Yasmine isi merita numele. Un paradis cu miros de iasomie, hotelul dispune de camere luxoase de toate categoriile, camera pentru persoane cu dizabilitati si tot pachetul ce poate exista intr-un astfel de hotel care sa te faca sa te simti confortabil si complet relaxat. (Centru spa si de thalassoterapie, facilitati: foen, acces gratuit la internet, aer conditionat, saltea ortopedica, mini-bar, telefon, terasa sau balcon, etc)

Lella Baya, cel mai interesant si fabulous hotel din Hamammet, este localizat in acelasi complex luxos Yasmine Hammamet si are cea mai interesanta arhitectura dintre toate. Dechis in 2002, este intins pe 3 hectare de teren cu o arhitectura care combina stilul traditional cu cel modern in cel mai fericit mod. Cu piscine interioare si exterioare, aproape de plaja aurie, hotelul Lella Baya are 5 stele binemeritate. Este o destinatie mai speciala datorita aspectului din interior, unic, cu restaurante cu specific tunisian si international, cu snack baruri si camere din toate categoriile.

Lantul El Mouradi, mancare delicioasa, servire impecabila

El Mouradi Palace, El Mouradi Beach, El Mouradi Club Kantoui sunt cateva dintre hotelurile din lantul El Mouradi, cel mai mare lant de acest fel din Tunisia. Hoteluri pentru orice dorinte, aceste hoteluri au gradini impresionante, pline de flori si copaci oranmentali atent ingrijiti cu camere simple si mancare delicioasa. Cea mai buna mancare din Tunisia o gasesti la El Mouradi, unde ai parte de bucatarie traditionala, tunisiana, italiana, etc.

Tergui Club va fi destinatia principala a celor care isi doresc un sejur cu un buget mai mic, intr-un loc proaspat renovat, cu marea la doi pasi. Tergui Club este in regim all inclusive sau demi-pensiune. Hotelul are 3 stele, camere frumoase, sala de fitness, spa, gradina cu piscine, loc de joaca pentru copii si plaja cu nisip fin la cativa metri. O destinatie pentru un buget mai mic dar cu siguranta pentru o vacanta reusita!

O oaza de serenitate cu cantece de pasari si liniste absoluta

Fara indoiala ca cel mai frumos, luxos, modern si fabulous hotel din Tunisia este Royal Kenz Thalasso & Spa Hotel. Intr-o armonie perfecta cu natura, hotelul se afla intr-o gradina plina de palmieri si pomi de portocal, tufe de iasomie incantatoare si hibiscus. Cu o arhitectura impresionanta, alba, si cu camera decorate cu multa imaginatie de catre un celebru architect, Jean-Phillipe Moiene, hotelul reprezinta un deliciu pentru vizitatorii sai. Vei fi provocat/a sa gusti din cele 5 restaurante pe care le vei gasi la hotel, cu mancaruri somptuoase pentru mic dejun, pranz si cina. Pe langa restaurantele cu specific international si tunisian, exista un restaurant pentru cei care tin…cura de slabire, “Dietetic Restaurant”. Cu cel mai impresionant centru de Thalassoterapie si Spa, hotelul iti ofera posibilitatea inchirierii unui spa privat, doar pentru tine si jumatatea ta, unde pentru 4 ore in care beneficiezi de masaje, jacuzzi si alte tratamente, platesti 260 de euro pentru 2 persoane.

Orasul alb cu porti si ferestre albastre

Sidi Bou Said, case albe care reprezinta cerul, usi si ferestre albastre care reprezinta marea. Oras asezat pe dealuri, deasupra marii unde traiesc cei mai multi dintre ambasadorii tarior lumii in Tunisia, si unde privelistea este impresionanta. Un port cochet se intrevede cand te uiti spre mare. Tarabe pline cu gablonturi fac galagie pe stradutele din intrarea in oras. Terase unde se serveste cafea la nisip, extrem de tare, cu esenta de portocale, terase unde vederea este de neuitat. Asa se poate descrie as zice, cel mai frumos oras din Tunisia, Sidi Bou Said.

Pe langa cele descrise mai sus, despre Tunisia se mai pot spune multe. Este o tara a contrastelor perfecte, unde marea, desertul, muntele si padurile de palmieri fac un tot unitar. O tara fascinanta, in care sunt zeci de lucruri de vazut. Tunisia este o tara pe care nu o vei uita.

Iata cateva preturi pentru un sejur in Tunisia:

In lunile mai, iunie, septembrie si octombrie un sejur de 7 nopti in regim de cazare all inclusive la hotel SidiClub Golden Beach de 4* costa 436 de euro pentru o persoana. Pachetul include biletul de avion (Timisoara-Monastir), cazarea, mesele, asigurari de sanatate, transferurile, asistenta turistica in limba romana si taxele de aeroport. Merita mentionat, copii pana la 16 ani insotiti de parinti au pachetul gratuit.

In lunile iulie si august, acelasi pachet costa 536 de euro pentru o persoana.

Pentru un sejur de 14 nopti preturile variaza intre 596 de euro pentru o persoana in luna mai si 836 de euro in luna august.

Mai multe detalii putei afla pe site-ul Agentiei de Turism Where2Go Travel.

Foto: Ciprian Voin

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor