Noutati :

Trend NOU pe piata de dulciuri: CIOCOLATA PREMIUM – concluzia dupa Ziua Ciocolatei, un eveniment organizat de Inter Conecter

4 octombrie, 2019 - 10:25 AM
Autor: Redactie      
Categorie: SOCIAL
1

Compania timișoreană continuă tradiția zilelor dedicate ciocolatei prin acest eveniment de prezentare și degustare a unora din cele mai renumite branduri de ciocolată și specialități premium. Astfel, dacă în 2017 Ziua Ciocolatei a debutat cu specialități elvețiene, iar în 2018 a fost rândul Belgiei să fie remarcată, anul acesta Bucureștiul a fost pentru o zi capitala europeană a ciocolatei.

Ziua Ciocolatei Premium a avut loc în 25 septembrie la World Trade Center București și s-a bucurat de prezența a numeroși participanți care au avut ocazia să vizualizeze, să deguste și să împărtășească idei și impresii despre lumea ciocolatei și a dulciurilor premium.

„Piața românească este în continuă creștere și are o dinamică aparte, astfel încât un eveniment ca acesta, inspirat de marile târguri internaționale de ciocolată, sunt o ocazie unică și extraordinară de a descoperi, pe de o parte, ultimele trenduri și inovații din această dulce industrie, dar și reacția consumatorilor români, întotdeauna un motiv de inspirație, pentru că, la Inter Conecter, Ziua Ciocolatei este în fiecare zi! a declarat Oana Adamescu, Brand Manager Inter Conecter.

Inter Conecter a fost onorat să-și prezinte colaboratorii :

Abtey Franța – „Din dragoste pentru ciocolată din 1946”

Dragostea pentru ciocolată este prezentă de peste trei generații în familia celor care au creat brandul franțuzesc Abtey. Fabrica de ciocolată este localizată în Alsace, Franța și este locul în care creativitatea, cunoștințele și ingredientele de calitate sunt puse în valoare de maeștrii ciocolatieri. Sunt specilizați în producția de ciocolată cu alcool, fără crustă de zahăr, având o gamă impresionantă de praline cu băuturi sofisticate, fiind prezenți în peste 35 de țări.

“Am creat fiecare ciocolată cu multă pasiune, pentru a face din fiecare bucațică o operă de artă” – Henry Abtey (ciocolatier francez).

Goldkenn Elveția – „Prețioasa ciocolată elvețiană”

Goldkenn a fost fondată în anul 1980 la Geneva și a creat un produs unic în industria ciocolatei: replica cu praline a faimosului lingou de aur de 12,5 kg, pentru a omagia două din cele mai reprezentative simboluri elvețiene – ciocolata și băncile. Păstrând tradiția ciocolatei elvețiene, dar mereu în cautarea inovației, Goldkenn este acum prezent cu colecția Gold în shopurile din aeroporturile internaționale. Pe lângă aceasta, a dezvoltat o colecție de tablete de ciocolată cu alcool, datorită colaborării cu brabduri celebre.

Hamlet Belgia – „Continuăm tradiția belgiană”

Din 1956 brandul de ciocolată belgiană Hamlet este o afacere de familie devenită în ultimii an un bussines la nivel global cu retaileri în toată Europa, Asia, America de Nord, America Latina, însumând o distribuție în peste 100 de țări și o producție de peste 25 de tone pe zi.

Principiile care stau la baza succesului Hamlet țin de calitatea ingredientelor, de un control constant de la originea materiei prime până la produsul finit care se livrează către consumatorul final, atenție deosebită pentru detalii ce țin de ambalare, gust și branding, ținând cont de tradiția rețetelor belgiene transpuse în realitate prin tehnologii moderne de ultimă generație.

Kambly Elveția – „O capodoperă în fiecare biscuite”

Povestea produselor Kambly începe în anul 1901 când Oscar R. Kambly pune bazele unei micuţe fabrici de producţie de biscuiţi. Biscuitele “Bretzeli”, fin şi crocant, cu textura uşoară ca o clătită, îşi păstrează reţeta şi astăzi, fiind în continuare cel mai apreciat produs din portofoliul Kambly. În 1953, următoarea generaţie din familia Kambly dezvoltă compania, ducând-o la un alt nivel. Aceasta devine bine cunoscută în toată Elveţia, dar și în lume prin produse ca Butterfly, cel mai subțire biscuite din lume, biscuitele cu ciocolată fină care înfăţişează cel mai cunoscut vârf din Elveţia, Matterhorn, biscuiţii cu caramel sărat sau alte specialităţi. Nu se folosesc conservanţi, arome artificiale, E-uri sau ingrediente modificate genetic. Reţetele Kambly combină tehnologia actuală, de ultima generaţie, cu reţete tradiţionale de acum 100 de ani.

Pralibel Belgia – de la ciocolatierul artizan la producția globală de praline

Așa arată astăzi brandul de praline belgiene Pralibel. Acest brand de ciocolată își are rădăcinile în arta hand-made a ciocolatei și, deși astăzi au ajuns să producă praline la nivel global, păstreaza gustul autentic al rețetelor de odinioară. „Frumusețea stă în detalii!, iar Pralibel ține cont de acest principiu de fiecare dată când lansează un produs nou. „Fiecare pralină Pralibel este o creație în sine, o desfătare a simțurilor, o magie din ciocolată” ne asigura producătorul.

Reber Spezialitaten Germania – peste 150 de ani de produse tradiționale

Maestru în arta produselor de cofetărie, Peter Reber deschide în Munchen prima cafenea Reber, în 1856. Curând își face mulți clienți, datorită produselor făcute “în casă”, a dulciurilor și a cafelei, toate de o calitate fără cusur. Astăzi, brandul Reber este la a 5-a generație de familie care respectă cu strictețe rețetele și valorile produselor Reber înca de la început. Devenit rapid lider în vânzarea de ciocolată „Mozart” la nivelul întregii țări, cucerește și sectorul Premium din piețele globale ca SUA, China, Rusia, Austria, Ungaria și Elveția. Produc peste 500.000 kg de praline (renumitele Mozart Kugeln) pe zi și exportă în peste 50 de țări.

Windel Candy Germania – un cadou pentru orice ocazie

Compania a fost fondată în anul 1900 și s-a menținut pe plan local chiar și pe timpul războaielor. Dezvoltarea a venit în anii ʹ60, când a treia generație Windel a avut ideea a crea ornamente de Craciun cu ciocolată. Astăzi sunt specializați în cadouri cu ciocolată pentru orice ocazie și sezon, din familia Windel făcând parte 5 companii.

Inter Conecter – „Nouă chiar ne place ciocolata!”

Importatorul și distribuitorul timișorean Inter Conecter a împlinit 19 ani de activitate pe piața importului și a distribuției de ciocolată în România și reprezintă producători de ciocolată consacrați în întreaga lume.

De asemenea, popularul brand de ciocolată Americana este prezent din nou pe piaţa din România  – acesta fiind marca proprie Inter Conecter cu o gama variata de produse: tablete cu diverse arome, cremă de alune, ciocolată menaj pentru cofetării, batoane de ciocolată pentru copii, drajeuri cu cafea, portocale, arahide, napolitane, biscuiți, toate sub brandul Americana, produse special pentru Inter Conecter.

După o colaborare de succes, Inter Conecter și-a dorit să le prezinte tuturor clienţilor, partenerilor şi potenţialilor clienţi portofoliul deosebit de ciocolată și dulciuri pe care acești producători au creat-o și o oferă pieței din Romania.

S-a discutat deschis despre proiecte viitoare, posibilități de creștere, s-au împărtășit idei, cunoștințe și, evident, ciocolată, alături de invitații veniți din toată țara pentru acest eveniment. Feedbackul pozitiv și deschiderea pe piața românească fac ca evenimentele specializate de acest gen să continue, astfel că Inter Conecter se pregătește deja pentru Ziua Ciocolatei 2020.

 



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Pentru doamna Oana Adamescu, Brand Manager Inter Conecter.
    Traiasca ciocolata „Kandia” (Timisoara) candva garant sigura a calitatii, mutata la Bucursti! Sunt din ce in ce mai mandru de marile realizari ai ultimilor ani!
    Istorie (stearsa): Infiintata prin 1890 in Timisoara, firma KANDIA a produs ciocolata cu lapte si multe altele. In anii 2000 + , dupa aducerea firmei timisorene al „pamant”, o firma din Bucuresti preia pachetul majoritar de actiuni al firmei Kandia; Sic Transit Gloria Mundi