TIMISOARA. Patrick Pascotă calcă din ce în ce mai mult pe urmele tatălui său șin chiar îi depășește performanțele.
Tânărul pilot timișean a participat weekend-ul trecut la cursele de pe circuitul Slovakiaring. Pe 6 și 7 septembrie au avut loc ultimele două etape ale Campionatului Național de Motociclism Viteză. Cele două etape au contat și pentru Campionatul European Alpe Adria, dar și pentru Cupa Europeană UEM.
Patrick Pascotă a dominat întrecerile și a reușit să-și adjudece încă de sâmbătă, deci cu o etapă înainte de finalul întrecerilor, toate cele trei titluri puse la bătaie de organizatori: campion al României, campion european Alpe Adria și câștigător al Cupei Uniunii Europene.
Odată cu aceste victorii, Patrick l-a depășit pe Ionel Pascotă. El a câștigat cele trei titluri simultan în sezonul 2025, în timp ce tatăl lui și le-a adjudecat în doi ani consecutivi, în 2007 și 2008.
”Am trăit, probabil, cea mai mare bucurie a vieții mele: fiul meu Parick a câștigat Campionatul European Alpe Adria și Cupa Uniunii Europene la motociclism viteză, clasa 600 SuperSport NG. ducând mai departe în familia noastră, o tradiție începută în 2007 și 2008 când eu urcam pe cea mai înaltă treaptă a podiumurilor acelorași competiții. Astăzi, Patrick repetă performanța mea, dar mai «condensat» decât am reușit eu, și o face cu curaj, determinare și un talent excepțional. Sunt mândru, nu doar de titlurile obținute, ci și de omul și sportivul profesionist care a devenit Felicitări, fiule! Ai scris istorie, iar eu am privilegiul să fiu martor și tată în același timp!”, a declarat Ionel Pascotă, tatăl lui Patrick.
Tânărul sportiv legitimat la CS Giroc-Chișoda nu s-a întors acasă, ci face deplasarea în Italia, unde în acest final de săptămână participă la o altă cursă pe circuitul din Cremona.
Pareri
Felicitari!!!!!
Bravo și felicitări,istoria merge mai departe,amintirile frumoase cînd stăteam pe Porumbescu și Ionel era cîștigător ,una dintre puținele bucurii din timpuri trecute.