Noutati :

Trei copii raniti, intre care un bebelus de 6 luni, dupa un accident pe o sosea din vestul tarii. Foto

20 februarie, 2022 - 05:11 PM
Autor: Daniel Balteanu      
Categorie: EVENIMENT
0

Doua masini s-au izbit puternic duminica dupa-amiaza, iar in urma impactului o familie intreaga a ajuns la spital.

CITESTE SI: Tragedie. Un copil a murit, alti 5 au fost raniti. Grav accident intr-un sens giratoriu

Accidentul a avut loc pe soseaua care leaga Aradul de Oradea in zona domeniului Lupas. In urma ciocnirii, unul dintre autoturisme s-a rasturnat pe marginea drumului. Cinci oameni au fost raniti, printre care si trei copilasi.

Cel mai mic este un bebelus de numai 6 luni, iar ceilalti au 3, respectiv 11 ani. Toti au fost preluati de ambulante si transportati la spital.

De asemenea, tatal micutilor, un barbat in varsta de 36 de ani care conducea unul dintre autoturisme, si mama lor, o tanara de 33 de ani, au fost si ei dusi la spital pentru investigatii medicale.

Un barbat de 56 de ani, din Arad, in timp ce conducea un autoturism dinspre Arad spre Chisineu-Cris, incercand sa efectueze o manevra de schimbare a directiei de mers prin viraj la stanga, a intrat in coliziune cu un autoturism condus de un barbat de 36 de ani din jud. Maramures, care era anagajat intr-o depasire regulamentara. In urma impactului au fost raniti ușor conducatorii autoturismelor si pasagerii din cele doua autoturisme (cate trei din fiecare autoturism), acestia fiind transportati la spital in vederea evaluarii starii lor si acordarea de ingrijri medicale. Politistii continua cercetarile pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor si imprejurarilor care au dus la producerea accidentului rutier, intr-un dosar penal intocmit pentru vatamare corporala din culpa„, transmit reprezentantii IPJ Arad.

Cei doi soferi au fost pusi sa sufle in aparatul etilotest, care a aratat ca niciunul nu bause inainte de a urca la volan.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...