Transplantul de țesut osos, reluat la Timișoara. Operație complexă la Spitalul Județean. FOTO

TIMIȘOARA. Au fost reluate intervențiile chirurgicale din cadrul Programului Național de Transplant de Țesut Osos la Spitalul Județean Timișoara.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Un loc în paragină din centrul Timișoarei va fi scos la lumină și readus la viață. CJ Timiș recuperează fosta vilă a lui Ceaușescu și face aici un hub cultural

Miercuri a avut loc o operație complexă în cadrul Clinicii II Ortopedie-Traumatologie, care i-a schimbat viața unei paciente cu probleme mari de mobilitate după o altă intervenție.

Intervenția chirurgicală a constat în cura chirurgicală a unei fracturi iterative de humerus proximal, asociată cu defect osos semnificativ și degradarea materialului de fixare utilizat la intervenția chirurgicală inițială.

Complexitatea cazului a impus adoptarea unei soluții terapeutice avansate, menită să ofere pacientei cele mai bune șanse de recuperare.

Astfel, s-a realizat augmentare biologică cu alogrefă structurală de peroneu, urmată de fixare internă prin tehnica „double plating”.
Grefa osoasă a fost furnizată de Banca de Os a Spitalul Colentina“, transmit reprezentantii Spitalului Judetean Timisoara.

Intervenția chirurgicală a fost realizată de o echipă multidisciplinară, coordonată de conf. dr. Faur Cosmin, alături de dr. Troțea Dragoș, medic primar ortopedie-traumatologie, și dr. Săndici Zoran, medic primar ATI.

Echipa medicală implicată:
• Conf. dr. Faur Cosmin – medic curant
• Dr. Troțea Dragoș – medic primar ortopedie-traumatologie
• Dr. Dimitrovici Boban – medic rezident ortopedie-traumatologie
• Dr. Săndici Zoran – medic primar ATI
• Kalapis Raluca – responsabil Program Național Transplant Os–Tendon, asistentă șefă BO III
• Dr Vlad Marian Dolana – medic rezident ATI
• Hriș Gabriela – asistentă instrumentară
• Jianu Daniela – asistentă instrumentară
• Stănescu Iolanda – asistentă ATI
• Infirmiera Corina Barbulescu
• Brancardier Galea Alexandru

Conducerea și echipa medicală a spitalului adresează mulțumiri profunde familiei donatorului, al cărei gest de altruism a făcut posibilă realizarea acestei intervenții chirurgicale și alegerea variantei optime de tratament pentru pacienta clinicii noastre. Prin acest act de generozitate, durerea s-a transformat în șansă la vindecare“, transmit reprezentantii Spitalului Judetean Timisoara.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.