
TIMIȘOARA. Federația Sindicatelor Libere a organizat, la Timișoara, o dezbatere publică amplă privind principalele provocări ale pieței muncii din România, într-un context marcat de schimbări economice rapide și de transformări tehnologice majore.
Evenimentul a reunit lideri sindicali, reprezentanți ai instituțiilor publice, specialiști în resurse umane, experți în politici de ocupare, precum și actori din mediul academic și economic, într-un efort comun de a identifica direcții de acțiune viabile.
Printre temele centrale abordate s-au numărat consolidarea dialogului social și a parteneriatelor instituționale, modernizarea structurilor și serviciilor specifice pieței muncii, precum și necesitatea dobândirii unor competențe noi, adaptate cerințelor economiei actuale. Participanții au discutat, de asemenea, despre dificultățile legate de corelarea cererii și ofertei de forță de muncă, despre dispariția unor profesii tradiționale și apariția unor domenii noi, care necesită programe de formare adaptate.
”Evenimentul de astăzi face parte dintr-un proiect european care vizează consolidarea dialogului social și a negocierilor colective. Evenimentul abordează o serie de evenimente importante pentru consolidarea dialogului social și aici mă refer la riscurile sistemice pe care România trebuie să le gestioneze în perioada imediat următoare. Si aici mă refer la zona geopolitică, mă refer la o piață a muncii tensionată, mă refer la o demografie care creează o presiune importantă pe sistemele sociale, dar și un alt element, care constituie parte integrantă a evenimentului, se referă la formula actorilor principali în consolidarea dialogului social și în consolidarea dezvoltării locale. Și aici mă refer la organizațiile sindicale și la organizațiile patronale, precum și la instituțiile publice care împreună constituie parte integrantă a dialogului social.
Aici încercăm să identificăm puncte comune între sindicate și patronate, tocmai pentru a veni în sprijinul decidentului public, astfel încât abordarea dezvoltării să fie una echilibrată și care surprinde principalele elemente pe care Bruxelles-ul le pune pe masă în relația cu statele membre.
Se dorește a fi un eveniment care identifică puncte comune pentru a surprinde și a gestiona coerent oportunitățile de dezvoltare livrate de Bruxelles, prin intermediul fondurilor europene.
Zona de vest este foarte importantă pentru economia României, acest lucru este vizibil, dar este extrem de importantă tocmai pentru că acționează ca o zonă de legătură între principalele fluxuri industriale din vestul Europei și România.
Regiunea noastră devine una extrem de sensibilă și importantă, tocmai în contextul situației geo-politice a Ucrainei. De aceea, potențialul de dezvoltare, potențialul industrial și capacitatea de a sprijini, de a crea sinergii între cerințele viitoare, din punct de vedere economic și social, și ceea ce oferă vestul Europei, din perspectiva asta, regiunea noastră e o regiune extrem de importantă”, a declarat Florian Marin, președintele Federației Sindiatelor Libere din România.