Noutati :

Traian Basescu: Perchezitia, retinerea sau arestarea parlamentarilor se face fara avizul Legislativului

1 iunie, 2011 - 06:26 PM
Autor: Anonim      
Categorie: NATIONAL
1

Perchezitia, arestarea sau retinerea parlamentarilor se poate face numai de catre Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie. Parlamentarii vor avea imunitate doar pentru activitatea politica. Imunitatea presedintelui nu va fi modificata pentru ca acesta trebuie sa aiba stabilitate si sa nu fie hartuit in instanta.

Prezentam principalele puncte ale declaratiei lui Traian Basescu:

* M-am consultat cu premierul in legatura cu alegerea ministrului Muncii. Vineri cel mai tarziu va exista aceasta propunere din partea lui Emil Boc.

* Sunt un adept al alegerii parlamentarilor prin vot uninominal. Nu am inca un punct de vedere definitiv asupra alegerii primarilor, dar alegerea intr-un singur tur elimina conditionalitatile impuse de partide intre primul si cel de-al doilea tur.

* Toate propunerile mele au fost legate de stabilitate si de responsabilizare.

* Reorganizarea administrativa se poate face, este unul din obiectivele mandatului meu, dar nu cred ca este cazul sa revenim la denumirea de regiune.

* Se elimina din Constitutie prezumtia caracterului licit al averii. Prezumarea caracterului licit se poate face in lege, nu e nevoie sa fie in Constitutie, pentru ca acolo se pot descrie si conditiile in care se intampla asta.

* Termenul arestarii preventive se va prelungi de la 24 de ore la 48 de ore. Din practica a rezultat ca 24 de ore este prea putin.

* Problema fiscalitatii este o preblema strict a Guvernului si a Parlamentului. Puterea judecatoreasca nu poate face politica fiscala a statului, iar justitia nu va mai putea sa se implice in aceasta tema.

* Deficitul bugetului de stat nu poate depasi 3% si orice deficit de la 0 pana la 3 poate exista decat daca se imprumuta bani pentru investitii. Datoria publica nu va putea depasi 60% din PIB. Criza datoriilor suverane este o realitate care se va agrava la nivel global si trebuie sa ne luam masuri preventive. Daca aceasta prevedere nu se respecta, sanctiunile pentru Guvern vor fi descrise intr-o lege a raspunderii Guvernului.

* Perchezitia, arestarea sau retinerea parlamentarilor se poate face numai de catre Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie. in concluzie, parlamentarii vor avea imunitate doar pentru activitatea parlamentara si pentru declaratiile politice. Imunitatea presedintelui nu va fi modificata pentru ca acesta trebuie sa aiba stabilitate si sa nu fie hartuit in instanta.

* Raspunderea penala a membrilor Guvernului se stabileste prin lege organica, competenta apartinand iCCJ.

* Se instituie un termen de 10 zile pentru ca Parlamentul sa se pronunte asupra unui nou Guvern. Daca Parlamentul nu se pronunta in cele 10 zile, Guvernul se considera automat cazut si se face o noua nominalizare.

* Modul cum s-a aplicat dreptul de suspendare a Presedintelui in legislatura trecuta a fost un abuz. Pentru a se preveni abuzul de putere al Parlamentului in raport cu presedintele ales, am introdus avizul obligatoriu al Curtii Constitutionale. Am tratat aceasta problema ca una de stabilitate a statului. Parlamentul poate initia in continuare procedura de suspendare dar ea trebuie validata de Curtea Constitutionala.

* Limitarea posibilitatii Guvernului de a-si angaja raspunderea in fata Parlamentului: se poate face o singura data pe sesiune parlamentara cu exceptia bugetului de stat si a bugetului de asigurari sociale.

* Propunerea primului ministru de revocare si de numire a unor membri ai guvernului se poate face numai dupa consultarea cu Presedintele.

* Pentru a garanta acuratetea cu care Parlamentul va trimite legile, orice lege trebuie sa aiba doua citiri.

* Nu avem o Constitutie care sa aiba stabilitatea aceleia a SUA. Exista in traditia tarii noastre revizuirea destul de frecventa a Constitutiei.

* Avem o Constitutie care vizeaza faza premergatoare integrarii in NATO si in UE. Trebuie operate modificari in conformitate cu noul statut al tarii.

* O revizuire a Constitutiei nu poate viza mandatul meu, nu am nici un interes personal. Orice mandat merge pe Constitutia pe care a fost ales pana la capat.

* Revizuirea Constitutiei nu vizeaza mult discutatul regim al OUG. incercarea de a intra in detalii legate de emiterea OUG ne-a facut sa renuntam la stabilirea unor criterii deoarece ar fi prea multe situatii de reglementat.

* Principalul motiv al revizuirii este legat de rezultatul referendumului in care s-a optat pentru Parlament unicameral si un numar de 300 de membri.

* Ultima revizuire a Constitutiei s-a facut cu un Guvern minoritar. Este greu de crezut ca in urmatorii 10 ani va fi o coalitie care sa domine cu peste 60%. Ramane sa mizez pe responsabilitatea Parlamentului.

* Dupa ce voi avea avizul Consiliului Legislativ voi transmite si partidelor proiectul si intentionez sa solicit o prezenta in Parlament pentru a informa Parlamentul cu privire la punctul meu de vedere.

* Nu am un termen strict dar in cursul saptamanii viitoare am putea avea avizul Consiliului Legislativ, cu observatii. Proiectul va fi transmis Curtii Constitutionale, apoi Parlamentului. Estimez ca voi fi in masura sa transmit proiectul la Parlament inainte de vacanta de vara, intre 20 si 30 iunie.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. 48 de ore in loc de 24 mi se pare cea mai buna idee. In 24 de ore nu apuci sa stangi probe redunadante si scapa smecheru dupa aia iar tambalu e cat casa si tot asa. E buna ideea per total