
S-a dat alarma sâmbătă la Arad, după ce un tânăr a căzut de pe o clădire.
CITEȘTE ȘI: Șofer iresponsabil prins la Timișoara, după un apel la 112. Surprize pentru polițiști
Omul s-a prăbușit de pe un bloc aflat în zona gării din oraș, Cei care au văzut ce s-a întâmplat au sunat imediat la 112.
La fața locului a ajuns un echipaj medical, care din nefericire nu a mai putut face nimic pentru bărbat și a fost declarat decesul.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.
“La sosirea echipajului a fost identificată o victimă, care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 25 de ani.
Decesul a fost constatat de către echipajul medical, iar cazul a rămas în atenția autorităților abilitate pentru efectuarea cercetărilor.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, pentru stabilirea identității și cauzei decesului.
Nu sunt indicii cu privire la săvârșirea unei fapte penale, fiind luată în calcul ipoteza sinuciderii.”, au transmis reprezentanții ISU Arad.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!