TIMISOARA. Mai multe apeluri telefonice rămase fără răspuns le-au alarmat pe rudele unui bărbat din Timis, care au cerut sprijinul polițiștilor.
CITESTE SI: Incendiu la o stana din apropiere de Timisoara. Mai multe vacute au murit in flacari
Oamenii s-au îngrijorat încă de joi seară, atunci când bărbatul, care are o fermă în apropiere de Făget, nu a mai răspuns la telefon. Polițiștii au început verificările, iar vineri l-au găsit.
Acesta și-a pus capăt zilelor, spânzurându-se de un copac din apropierea fermei. Din primele informații se pare că bărbatul ar fi avut datorii, și asta l-a împins la gestul necugetat.
„La data de 4 septembrie 2025, polițiștii din Făget au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 48 de ani, din comuna Traian Vuia, nu mai poate fi contactat de membrii familiei.
În urma verificărilor efectuate, acesta a fost găsit în data de 5 septembrie 2025, în zona fermei pe care o deținea, spânzurat de un copac.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă„, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Pareri
M-ar interesa dacă este sofer?