TIMIȘOARA. Percheziții ale polițiștilor la traficanți de steroizi. Oamenii legii au descins în Timiș și Caraș Severin, într-un dosar de trafic de substanțe dopante cu grad mare de risc.
CITESTE SI: Porci morti, cu urechile taiate, aruncati pe camp. Alerta in Timis. FOTO
Ofițerii de la Serviciul de Investigații Criminale au descins la 8 adrese, unde au găsit steroizi lichizi, substanțe care umflă mușchii si sunt folosite in special de sportivi.
Ancheta vizează 4 tineri cu vârste între 30 și 38 de ani. Dintre aceștia, trei au fost reținuți pentru 24 de ore.
„Persoanele bănuite ar fi preparat și distribuit substanțe dopante de tip steroizi lichizi, destinate creșterii accelerate a masei musculare, către diferite persoane din municipiul Timișoara și din alte localități din țară.
Substanțele ar fi fost ambalate în fiole, etichetate sub diverse denumiri comerciale și promovate în mediul online de către anumiți instructori de fitness și culturism, fără a deține pregătire medicală de specialitate.
Astfel, în urmă celor 8 percheziții domiciliare, au fost descoperite și ridicate aproximativ 12.200 de cutii conțînând fiole și comprimate cu substanțe dopante, aproximativ 10.000 de seringi, 6 telefoane mobile, 1 laptop și suma de 40.000 de euro, rezultată din comercializarea acestor produse.
Toate bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor„, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Cei trei vor fi prezentati judecatorilor cu propunere de arestare preventiva.
***
Mai multe găsiți pe pagină de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected] sau pe contul nostru de Instagram!