Noutati :

Traditii si obiceiuri sarbesti, dar si concert cu tamburasi, de Ziua Serbiei, la Iulius Mall Timisoara!

11 februarie, 2016 - 04:33 PM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: UTILE
0

TIMISOARA. Persoanele care doresc sa afle mai multe despre traditiile altor popoare sunt invitate, in weekend, la o serie de evenimente dedicate Zilei Serbiei, sarbatorita in fiecare an pe data de 15 februarie. Programate sambata, 13 februarie 2016, manifestarile se adreseaza timisorenilor de etnie sarba, celor care indragesc obiceiurile vecinilor de peste granita, dar si turistilor din Serbia care viziteaza mall-ul.

Clientii Iulius Mall vor avea ocazia sa admire tesaturile si broderiile artizanale create de „Bunicutele din Uzdin”, special invitate la acest eveniment. Mai mult, persoanele interesate vor putea invata direct de la talentatele doamne cum se impletesc ciorapei din lana sau cum se decoreaza, cu acul si iglita, diferite obiecte traditionale. Bunicutele vor oferi si informatii interesante despre portul popular si obiceiurile din regiunea lor. Standul unde se va desfasura atelierul de creatie si unde vor putea fi admirate obiectele artizanale va fi amplasat la demisolul Iulius Mall Timisoara si va fi deschis sambata, intre orele 12.00 – 18.00.

Tot sambata, de la ora 17.00, formatia de tamburasi condusa de Toma Giurici, una dintre cele mai vestite din Banat, va sustine un recital de muzica sarbeasca, locul desfasurarii acestuia fiind demisolul mall-ului. Tamburele sunt instrumente traditional sarbesti, cu coarde, asemanatoare mandolinelor. Grupurile de tamburasi reprezinta una dintre cele mai frumoase traditii sarbesti, muzica lor rasunand, conform obiceiurilor, la evenimentele festive.

 

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor