
TIMIS. Un control de rutină în trafic a dus la prinderea unui tânăr, care nu trebuia să fie la volan.
CITEȘTE ȘI: Accident în intersecție la Timișoara. Oameni răniți
Bărbatul conducea un tractor între localitățile Cladova și Ierșnic, când a fost tras pe dreapta de oamenii legii. Agenții au făcut o verificare în baza de date și au aflat că tânărul de la volan nu avea permis. Mai mult, nici vehicolul agricol nu era înmatriculat.
Polițiștii l-au verificat și cu etilotestul, și au avut parte de o surpriză.
“În urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că tânărul nu deține permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule, tractorul nefiind înmatriculat sau înregistrat în circulație.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat, tânărul, de 25 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat în circulație, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice“, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Există deja șablon clasic pt tractoriști: băuti, carnet ioc și tractor neînmatriculat. Problema e când au carnet pt categoria respectivă,nu sunt băuti și au tractorul înmatriculat. Asta e de neconceput.
La sat merge si asa ….nu avem ce face ..nu ne mai scapa nimic de apucaturile astea
Intrebare. Daca esti pe camp la arat trebuie permis de conducere? Sigur ca trebuie sa ajungi acolo, dar dupa ce tractorul e in camp cum e?