Noutati :

Topul celor mai tari masini din 2011! VEZI GALERII FOTO!

28 iunie, 2011 - 11:29 AM
Autor: Anonim      
Categorie: AUTO
0

Sunt frumoase, puternice si au motoare de sute de cai. Au fost create sau restilizate in 2011, iar producatorii vor sa devina, cu ajutorul lor,  lideri de piata, in ciuda faptului ca au pret de cateva zeci de mii de dolari.

Este vorba de masinile anului 2011, care, desi nu sunt accesibile oricarui buzunar, fac senzatie atunci cand trec pe strada.

Iata cum arata topul celor mai tari masini din 2011, realizat de Time.com.

1. Honda Odyssey

Honda nu se dezice si vine pe piata cu un minivan numai bun pentru o familie. Interiorul noului Odyssey este o transformare completa, care face cabina vehiculului mai incapatoare si mai luminosa. Exteriorul a fost, de asemenea, reproiectat, oferind masinii un aspect elegant, dar si mai aerodinamic.

Modelul este propulsat de un motor V6 si vine cu usi glisante. Pretul de pornire este de 29.000 dolari (20.000 de euro).

2. Buick Regal

General Motors vrea sa refaca marca Buick si modelul Regal din 2011 este un inceput bun: masina vine cu o bancheta din spate mai mare, produsa in China, suspensie din Germania, precum si un consum redus de carburant, datorita unui motor american.

Masina are 182 cai putere. Interiorul este confortabil si suficient de mare pentru a satisface clientii traditionali ai Buick, dar, in acelasi timp, da impresia unei masini mai mici. Pretul de pornire este de 26.000 dolari (18.000 de euro).

3. Kia Sportage

Kia isi continua eforturile de a satisface cumparatorii tineri si rezultatul este chiar modelul Sportage. Sportage 2011 a fost echipat cu servodirectie electrica, iar motorul cu patru cilindri il face sa fie „economic” cand vine vorba de consumul de carburant.

In ciuda faptului ca are domensiuni compacte, masina este chiar destul de spatioasa. Sportage are un pret de pornire de aproximativ 19.000 dolari (13.000 de euro).

4. Ford Explorer

Ford nu se da batut in lupta pentru segmentul sport-utilitar si a facut unele modificari pentru a mari varianta Explorer din 2011 si pentru a face un model cu un consum mai redus de carburant. Vehiculul restilizat este mai usor si mai putin greoi.

Interiorul a fost si el modificat pentru a fi mai luxos. Vehiculul are un pret de pornire de 28.000 de dolari (19.500 de euro).

5. Mazda 2

Mazda demonstreaza intr-un mod convingator ca autoturismele supermini nu trebuie sa fie plictisitoare. Mazda 2 are 100 de cai, motor de 1.6 si este surprinzator de spatioasa.

Sasiul cu ampatament scurt il face usor de parcat in spatii stramte, urbane. Modelul vine cu o gama completa de echipamente de siguranta, printre care sase airbag-uri si frane antiblocare. Masina are un pret pret de 14.000 de dolari (10.000 de euro).

6. Jeep Grand Cherokee

Jeep-urile sunt o parte a culturii americane si cea mai noua versiune a Grand Cherokee ar trebui sa poata satisface clientii care au ca mostenire acest brand. Grupul Chrysler a facut in 2011 un Grand Cherokee mai rafinat la interior, mai eficient in ceea ce priveste combustibilul si mai confortabil per ansamblu.

Suspensia a fost complet refacuta pentru a face Grand Cherokee mai stabil si mai putin „dur” atunci cand merge pe autostrada. Pretul de vanzare porneste de la 30.000 de dolari (21.000 de euro).

7. Hyundai Equus

Masina este un sedan de lux propulsat de un motor V8 de 385 de cai putere. Equus reprezinta o provocare indrazneata pe care Hyundai o face unor masini scumpe, construite de producatori americani, japonezi si germani.

Masina vine cu un pachet electronic elaborat, este echipata cu noua airbag-uri si un scaun din spate potrivit mai degraba unei limuzine. Pretul sau este de 57.700 dolari (40.000 de euro).

8. Volkswagen Jetta

Jetta 2011 se traduce prin efortul Volkswagen de a recupera o parte din uriasa pierdere pe segmentul de masini compacte de dimensiuni medii, in conditiile in care masinile japoneze si americane s-au bucurat de un mare avantaj.

Designul exterior subliniaza radacinile unei masini europene. Motorul este de 2.5 si are 170 cai putere. Pretul sau este de de 17.000 dolari (12.000 de euro).

9. Toyota Scion tC

Scion tC are un interior care creeaza un adevarat confort conducatorului auto. Ea are, de asemenea, un aspect solid, frane excelente si un consum rezonabil. Echipat cu un motor de 180 de cai putere, este fie cu transmisie automata, fie manuala.

Masina are un design tineresc si un exterior contemporan. Pretul de pornire pentru modelul automat este 19.900 dolari (14.000 de euro).

10. Nissan Rogue

Nissan, care a facut vehicule mici ani de zile, vrea ca prin Rogue, un vehicul utilitar compact, sa devina lider si pe un alt segment.

Rogue vine cu o lista lunga de caracteristici imbunatatite, printre care faruri xenon, oglinzi incalzite in afara si scaune rabatabile. Legat de pret, acesta este de 20.800 dolari (14.500 de euro).

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor