Noutati :

Toate mall-urile grupului Iulius demareaza campania de constientizare ‘Salvati Planeta!’

19 septembrie, 2013 - 04:54 PM
Autor: Anonim      
Categorie: UTILE
3

In Saptamana Mondiala a Cladirilor Verzi, 16 – 20 septembrie 2013, grupul de companii Iulius, cel mai mare dezvoltator si operator autohton de centre comerciale de tip mall, demareaza campania „Salvati Planeta!”.

In premiera la nivel national, o retea de cinci mall-uri, dezvoltate in cele mai mari orase ale tarii, desfasoara o campanie cu scopul constientizarii importantei procesului de reciclare si a utilizarii eficiente a resurselor regenerabile.

Toate cele patru mall-uri dezvoltate sub brandul Iulius, din Timisoara, Cluj – Napoca, Suceava si Iasi, Palas Mall, precum si cele cinci cladiri de birouri din portofoliu promoveaza mesajul: „Planeta are resurse limitate. Recicleaza-le! Salveaza-le! Economiseste-le!”.

Clientii centrelor comerciale si angajatii companiilor prezente in cladirile de birouri sunt intampinati cu mesaje privind importanta economisirii energiei, apei si hartiei si a reciclarii bateriilor si a plasticului. Materialele informative create special pentru campania „Salvati Planeta!” pot fi vizualizate pe ecranele din centrele comerciale, pe paginile de socializare Facebook si pe website-urile mall-urilor.

Pe langa impactul social, mesajele promovate includ informatii care starnesc curiozitatea. Spre exemplu, reciclarea unei baterii pe luna salveaza 19 km de teren arabil, primirea facturilor pe email salveaza 250 de copaci pe luna, iar stingerea luminilor din birouri pe timpul noptii produce o economie de energie suficienta pentru a incalzi o locuinta timp de cinci luni. De asemenea, cu  apa economisita intr-o zi prin oprirea apei in timpul periajului pe dinti s-ar putea umple 250 de bazine olimpice, iar din zece peturi reciclate s-ar putea confectiona un tricou.

Initiativa grupului de companii Iulius atrage atentia asupra epuizarii resurselor mediului inconjurator si asupra rolului pe care il avem in protejarea Planetei, continuand astfel programele de responsabilitate sociala.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 3comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Câtă ipocrizie!
    „Salvaţi planeta!” dar consumaţi iresponsabil în continuare. Ce face Iulius Group se numeşte „greenwashing” adică transmite nişte mesaje pe care ei le consideră din zona „verde” în timp ce în activităţile de zi cu zi ignoră total aceste concepte. Câte panouri solare se află pe acoperiş – fotovoltaice sau termice? Cu energia captată pe suprafeţele alea, de la construcţie până acum se economiseau sute de tone de emisii. Câte staţii de încărcare au pentru cei cu maşini electrice? Câte rasteluri de biciclete au şi cât de practice sunt ele? Care sunt consumurile energetice ale mall-urilor pe care le operează şi ce strategii au pentru a le reduce? Toată lumea e cu „reciclarea” în gură dar uită că ea e ultima pe listă: ordinea firească e redu, refoloseşte, reciclează nu reciclează, refoloseşte, redu.
    Câtă apă de ploaie au captat pentru a fi folosită la toalete? Au măcar astfel de instalaţii? Cum stimulează vizitatorii să folosească mijloacele de transport în comun? Refugiile alea îs nişte glume atunci când vremea se strică iar la staţia de 14 se formează ditamai balta – nu e treaba lor să pună asfalt dar pot bate la cap primăria să remedieze situaţia.

    Iar „campania” asta reia mesaje deja fumate: după atâta propagandă „eco” cine mai lasă apa să curgă când se spală pe dinţi? Ce clădiri de birouri pot economisi energie şi aleg să n-o facă? Ce prestator de servicii nu şi-a informat/motivat consumatorul să aleagă factura electronică? Până la aspectul „eco” e vorba în primul rând de reducerea costurilor-tipărire, ambalare,distribuţie- şi unii furnizori de servicii au chiar concursuri pentru a-şi determina clienţii să aleagă să primească factura pe e-mail. Înainte să reciclezi PETurile alea poate e mai bine să nu le consumi – poate n-ai nevoie de atâtea sucuri sau apă îmbuteliată. Şi ce legătură are reciclarea bateriilor cu terenul arabil?

    Dacă tot voiau „greenwashing” cei de la Iulius Group puteau angaja nişte profesionişti nu nişte liceeni care au picat bacul.

  2. Corect…Din pacate, mallurile romanesti nu au nimic de-a face cu o gandire „eco”. Nu au fost gandite pentru asa ceva.De exemplu, acoperisul mall-ului din Timisoara nu este utilizat pentru nimic.Nu cred ca se pune problema inevstitiei din moment ce mall-ul este plin tot timpul (si oamenii cumpara pt ca nu exista nimic asemanator pe o raza de 300 km). Si mai trist este ca nici macar nu „s-au gandit” sa plaseze niste pubele pentru a recicla pet-urile in interiorul mall-ului. Este lipsa de interes sau prost management. Agentii de securitate se plimba cu ditamai suv-ul prin parcarea subterana in loc sa foloseasca masini electrice ca prin alte parti…De exemplu, la Iulius Mall din Cluj am vazut agentii folosind Segway.Ceea ce dovedeste ca se poate, dar la Timisoara nu se vrea.Si asa mai departe…Evident, nimeni din conducerea mall-ului nu citeste comentariile de pe forum-uri si nici nu raspunde la sugestiile facute in scris…Poate pe baza pricipiului: „de ce sa ma leg la cap daca nu ma doare”. Oricum, la Timisoara stam prost la capitolul reciclare: pubelele pt. pet-uri de exemplu sunt insuficiente si sunt golite prea rar.Evident, multi oameni nu strivesc pet-urile inainte de a le arunca.Din pacate, trebuie sa folosim pet-uri pentru ca pe piata din Romania nu prea se preocupa nimeni de amabalaje ecologice…hartia e prea scumpa, se distrug padurile, pet-urile sunt toxice…etc.Nici cum nu e bine, nu? Duminica placuta!

  3. Apa imbuteliata a fost singura care a trecut testele pe care le-am cerut la Timisoara. Cand le-am spus ca apa provine de la fantinile publice, analizele au iesit foarte bune.Cand le-am spus ca provine dintr-o fantana privata (chiar daca era aceeasi apa), au iesit foarte proaste. Daca vrei sa testati calitatea apei din Timisoara, luati probe si mergeti la Cluj sau Bucuresti. Cei din TM sunt fie mincinosi…fie incompetenti. Apa la PET e singura solutie pt cei care nu vor sa aibe probleme in mod special cu rinichii…