Avem teatru de la Berlin, pe un text inspirat dintr-o autoare de Nobel, și avem un alt laureat de Nobel care ne va explica de unde apar și cum putem să supraviețuim crizelor financiare. Vom descoperi, la finele săptămânii, Timișoara așa cum n-am știut-o: prin poveștile oamenilor care au trăit aici, spuse, peste ani, de actorii Teatrului German de Stat.
Timișoara devine și capitala mondială a folclorului, grație unui festival care, din 1990 încoace, pune capitala Banatului pe harta evenimentelor desfășurate sub patronaj UNESCO. Ne pregătim de Ceau, Cinema!, care ne va umple serile de povești nu peste mult timp.
Și dați o fugă în Fabric: Piața Traian devine scena unor întâmplări faine, cu muzică, ateliere și surprize. Dacă tot sunteți acolo, încercați și un spectacol la Teatrul Basca, a cărui stagiune de vară începe în weekend. Cum spunem de fiecare dată: doar ieșiți din casă. În oraș se întâmplă lucruri pe care ar fi păcat să le ratați.
|
Evenimentele săptămânii
Această secțiune este dedicată evenimentelor din cadrul Programului Cultural TM2023.
|
07
IUL |
|
„Erinnerung eines Mädchen / A Girls Story”, de la Schaubühne, la Timișoara
7 iulie, ora 19 Teatrul Național Timișoara, str. Mărășești
Pe scena Teatrului Național va putea fi văzut vineri, 7 iulie, spectacolul „Erinnerung eines Mädchen / A Girls Story”, adaptare după un roman al lui Annie Ernaux, laureată a Premiului Nobel pentru literatură în anul 2022. Spectacolul vine de la Schaubühne am Lehniner Platz. Condus, din 1999, de regizorul Thomas Ostermeier, Schaubühne este un teatru de atitudine socio-politică, caracterizat de diversitatea manifestelor estetice și stilistice ale regizorilor care montează aici.
„Erinnerung eines Mädchen / A Girls Story” pleacă de la romanul lui Annie Ernaux, o voce puternică a literaturii sociale și a feminismului. Actrița Veronika Bachfischer și regizoarea Sarah Kohm recuperează, într-un monolog de mare intensitate, povestea tinerei Annie, într-un balans delicat între istoria personală și cea a epocii.
Spectacolul este prezentat în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, parte din traseul Vocile orașului / Atelierul Identitate, cuprins în Programul Cultural Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023.
Mai multe detalii
|
07
IUL |
|
Donauschicksale / Destine dunărene / Danube Destinies
7-8-9 iulie, ora 19,30 Teatrul German de Stat, str. Alba Iulia
În acest tur al orașului, ghidat de actorii de la TGST, veți întâlni personalități din diferite epoci ale istoriei Timișoarei, despre care veți afla detalii necunoscute și neobișnuite, atât din viețile lor, cât și din istoria orașului.
Timișoara, primul oraș iluminat electric din Europa, își propune să lumineze, prin sine, România, o țară dunăreană, cu autenticitatea sa proaspătă și cu farmecul său imprevizibil. Timișoara, cel mai vestic oraș al României, în calitatea sa de Capitală Europeană a Culturii în 2023, are în spate secole de istorie, de evenimente importante la nivel european, iar străzile, piețele și clădirile sale sunt locuri ale memoriei, încărcate de poveștile imigranților, emigranților și locuitorilor săi. Felul în care arta, cultura și educația pot modela un loc este evidențiat cu atât mai clar de proiectul „Destine dunărene”. Turul este în limba germană, cu traducere simultană în română și engleză.
Distribuția: Bülent Özdil, Richard Hladik, Radu Brănici, Simona Vintilă, Aida Olaru, Daniela Török, Yannick Becker, Enikő Blénessy Text & concept: Andrea Wolfer, Swantje Volkmann Regie: Olga Török Asistență de regie: Daniel Ghidel Machiaj: Bojita Ilici Vorbire scenică: Ulrike Schulze (a.G.) Regie tehnică: Costinel Stănescu
Mai multe detalii
|
|
|
|
Festivalul Inimilor, la ediția cu numărul 32
Festivalul Inimilor revine cu ediția numărul 32 și cu mult îndrăgita paradă a portului popular. Vor fi spectacole în Parcul Rozelor, dar artiștii vor ajunge și în cartiere.Vor fi, în total, 32 de ansambluri, din 13 țări, de pe patru continente. În afară de grupuri din Italia, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia, Georgia și România, țări care au participat și la ediția precedentă, în 2023 vin la Timișoara și ansambluri folclorice din Spania, Turcia, China, Panama, Tahiti și Republica Moldova.
Parada portului popular va avea loc joi, 6 iulie, de la ora 18, pe traseul Piața Libertății – Operă – Catedrală – Parcul Rozelor. Deschiderea oficială a festivalului este programată în aceeași zi, la ora 18,30, în Parcul Rozelor. În fiecare seară, în Parcul Rozelor, vor fi spectacole cu ansamblurile invitate.
Duminică, 9 iulie, Festivalul Inimilor ajunge în parohiile Iosefin, Fabric Vest și Viile Fabric, unde vor avea loc scurte reprezentații de coregrafie folclorică internațională.
|
|
Minitremu Art Camp #8
Tabăra este destinată elevilor și studenților din primii ani de facultate. Este un pretext pentru ca ei să vorbească, prin artă, despre teme actuale din societatea contemporană. Totul se desfășoară într-o atmosferă relaxată, în care sunt încurajate deschiderea și observația critică, dezbaterea și reflexia artistică de orice fel. Ediția Minitremu Art Camp #8 are ca tematică „Natura” din perspectiva environmental humanities. Atelierele sunt susținute de Irina Gheorghe, Ana Kun & Noemi Hügel, Alexandru Ciobotă & Raluca Rusu (Studio Peisaj) și Andrei Becheru, cu participarea Arhivei de Sunet. Pe lângă ateliere, sunt organizate din timp sau spontan, vizite și tururi ghidate în expoziții, vizionare de filme, DIY-party, zile de relaxare, alte întâlniri în contextul Timișoara 2023 – Capitala Europeană a Culturii. Contextul taberei va fi dat de expoziția „Acum, imboldul este să trăim” ediția Timișoara, organizată în cadrul proiectului C4R (Cultures for Resilience [Cultură pentru reziliență]), de către tranzit.ro, în colaborare cu Atelier d’Architecture Autogérée (FR), Casco Art Institute (NL), Nethood (CH) și în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România.
|
|
Calendar
Această secțiune cuprinde alte evenimente culturale desfășurate în Timișoara.
|
|
05
IUL |
|
|
Expoziție aniversară Ceau, Cinema!
5 iulie, ora 18 Casa Artelor, str. A. Pacha
Expoziția dedicată istoriei Ceau, Cinema! va fi deschisă oficial în prezența unora dintre artiștii expuși, a echipei festivalului și a unor invitați speciali (precum lubenița la pahar), chiar în locul unde a început evenimentul în 2014, la Casa Artelor. Vor putea fi văzute, pentru prima dată la un loc, afișe, lucrări de artă, fotografii, clipuri, trofee și obiecte inedite.
Mai multe detalii
|
|
06
IUL |
|
|
Conferință Eric Maskin, laureat al Premiului Nobel
6 iulie, ora 18 Universitatea de Vest, bd. V. Pârvan
Economistul Eric Maskin, laureat al Premiului Nobel în 2007, va susține o conferință cu titlul „Financial crises: why they happen and what to do about them”, moderată de redactorul-șef al publicației Forbes România, Ionuț Bonoiu, o voce importantă a presei din domeniul analizei financiare și economice, publicist cu vizibilitate al mediului public românesc.
Mai multe detalii
|
|
06
IUL |
|
|
Ștefan Călărășanu – Semne / Amintiri necesare
6 iulie, ora 20 Casa Artelor, str. A. Pacha
Expoziția „Semne” (re)aduce în prim-plan o serie de sculpturi și desene ce au ca simbol semnele lui Ștefan Călărășanu. Evenimentul, organizat de Casa Artelor, face parte din seria „Amintiri necesare”, care spune poveștile artiștilor timișoreni plecați prea devreme dintre noi. Cuvântul de deschidere va fi rostit de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.
Mai multe detalii
|
|
07
IUL |
|
|
Fabricultura – Ediția a II-a, PeriFEERIA!
7 iulie, ora 12 Piața Traian
În 7 și 8 iulie, PeriFEERIA va învălui Piața Traian într-o atmosferă de basm, visare și de frumos. Veți putea redescoperi farmecul cartierului Fabric prin sculpturi mărețe din lemn reciclat, elemente vizuale cutting-edge și realitate augmentată. În plus, o să vă puteți delecta cu bunătățile culinare și ospitalitatea deja cunoscută a Negustorilor de Traian.
Mai multe detalii
|
|
07
IUL |
|
|
Mirare și reverență pentru lumea naturală
7 iulie, ora 18 Pepiniera 1306, Piața Victoriei
Expoziția „Mirare și reverență pentru lumea naturală” pune întrebări, oferind critică pozitivă asupra modului în care ar trebui să ne comportăm cu semenii noștri non-umani. Ea își propune să atragă atenția asupra distrugerii ecosistemului, de la nivelul micro la cel macro, și oferă o serie de posibile instrucțiuni despre cum ne putem percepe propriile realități.
Mai multe detalii
|
|
08
IUL |
|
|
Casa cu maimuțe, stagiune de vară Teatrul Basca
8 iulie, ora 20 Teatrul Basca. str. I. Mihalache
Spectacolul „Casa cu maimuțe” explorează diverse poveşti ale Fabricului, pornind de la legende urbane, dar și de la materiale documentare şi de arhivă. Având ca fundal clădirile istorice ale cartierului, în special Palatul Ştefania, cunoscut drept „casa cu maimuţe” datorită celor patru statui de pe faţadă, spectacolul se axează relaţia dintre indivizi şi relaţia lor cu istoria.
Mai multe detalii
|
|
|
Alte evenimente
Marți, 4 iulie
Digital Culture Space – International Digital Culture & Spotlight Heritage Festival, Cazarma U, ora 16 Scurt Circuit în Filmul Românesc: Alice T. (2018) regia Radu Muntean, Universitatea de Vest, ora 16 Seară de board games în parc, parcul de la Facultatea de Mecanică, ora 17 Scurt Circuit în Filmul Românesc: Întregalde (2021) regia Radu Muntean, Universitatea de Vest, ora 18 Summer Picnic, Parcul Karlsruhe, ora 18:30 Seară folk, Parcul Carmen Sylva, ora 19 50% off Tuesday, D’arc, ora 19 Pescărușul – The Seagull, spectacol japonez, Teatrul German de Stat, ora 20 Summer Tropical Party, Berărescu, ora 20 Stand-Up Comedy Open Mic, Nemesis Art Club, ora 21 KizomBachata Party, Latin Bug Dance School, ora 22:15
Miercuri, 5 iulie
Happy Manif – Picioare paralele, Festivalul Impuls, Parcul Regina Maria, ora 10 Atelier de arhitectură, Impuls Festival, Casa de rugăciune a Sinagogii din Fabric, ora 10 Școală de vară de dans contemporan I – George Pleșca&Lavinia Urcan, Casa Tineretului, Sala Rotondă, ora 10 Festivalul Inimilor, Ansamblul Villa de Madrid – Spania, Ansamblul Jose A. Corella – Panama, Iulius Town, ora 17 Introducere în arta contemporană cu Maria Orosan-Telea / Bienala Art Encounters, MultipleXity, ora 18 Soții de militari, Cinema Victoria, ora 18 Scurt Circuit în Filmul Românesc: Reflecții asupra României, 5 fețe ale identității (2022), regia Andrei Nicolae Teodorescu, Universitatea de Vest, ora 18 Recital de muzică sacră cu orgă / Daniel Zah, Felician Roșca, Biserica Romano-Catolică din Mehala, ora 19 Silviu Gherman prezintă „Dna Iulia, dna Marcela & dl Caraulea”, Like Pub, ora 20 În bătaia focului, Cinema Victoria, ora 20:30
Joi, 6 iulie
Atelier de arhitectură, Impuls Festival, Casa de rugăciune a Sinagogii din Fabric, ora 10 Școală de vară de dans contemporan I – George Pleșca&Lavinia Urcan, Casa Tineretului, Sala Rotondă, ora 10 PeriFEERIA OFFICIAL STORE & Handmade Fair, MYAH, ora 14 Joia Moto by HAMC Timișoara, Hells Angels MC, ora 17 Festivalul Inimilor, Ansamblul Georgienii Zburatori – Georgia, Ansamblul Hei Show Tahiti Ori Iulius Town, ora 17 Screenings at Cinema Victoria IV – Streams of Navigation, Cinema Victoria, ora 18 ( Ne)Natural | (Un)Natural, Nemesis Art Club, ora 18 Evening Dance, D’arc pe mal, ora 18 Joi pe’nserat, C House Milano, ora 18 Festivalul Inimilor, parada portului popular, Piața Libertății, ora 18 Tur ghidat de Lia Pfeiffer și Dan Ungureanu în expoziția Ceau, Cinema!, https://fb.me/e/6ybK3OiRHCasa Artelor, ora 18 Festivalul Inimilor, deschiderea oficială, Parcul Rozelor, ora 18:30 Spațialități con(-)centrice – Liliana Mercioiu Popa, META Spațiu, ora 19 Muzicon showcase #5 Astro Generale & OCVCP, CODRU Urban Garden, ora 19 Spectacol de circ și dans contemporan cu PPCM & Unfold Motion, Impuls Festival, Piața Traian, ora 20 Carbon – Avanpremieră la Timișoara, Cinema Victoria, ora 20:30 Outdoor Movie Night, În Spatele Casei, ora 21:30 Josef Josef – concert de muzică klezmer și țigănească, Impuls Festival, Piața Traian, ora 21:30 NERVOCHAOS (death metal – Brazil), VIOLENTOR (thrash/speed metal – Italy), Manufactura, ora 22 Cocolicious Thursdays, Casa del Retro, ora 22
Vineri, 7 iulie
Atelier de arhitectură, Impuls Festival, Casa de rugăciune a Sinagogii din Fabric, ora 10 Școală de vară de dans contemporan I – George Pleșca&Lavinia Urcan, Casa Tineretului, Sala Rotondă, ora 10 Baroque Watermusic, râul Bega, ora 17 Festivalul Inimilor, Ansamblul Ivan Velev – Bulgaria, Ansamblul Elassonas – Grecia, Iulius Town, ora 17 Ultima noapte, Cinema Victoria, ora 18 Lectură din romanul „Coxi Club” de Rucsandra Pop, Faber, ora 19 Concert lansare album MANTRE | Monokrom, În Spatele Casei, ora 19 Gala Absolvenților MDVTM 2023, Iulius Town, ora 19 Speechless – spectacol de teatru mut, FITT, ora 19 Festivalul Inimilor, Parcul Rozelor, ora 19 Călin ACUSTIC live pe mal, Porto Arte, ora 20 Dreamy Ivy, Liziera Park, ora 20 +SHE+, Manufactura, ora 20 Milonga de Julio, Centrul Multifuncțional Bastion, ora 20 Stand Up Comedy – George Țintă și Dan Țuțu, Charlie’s Pub, ora 20:30 Mi-e silă de mine, Cinema Victoria, ora 20:30 Cool Retro, Casa del Retro, ora 22 Kukilla & Maică-ta VS Frenky SS, Hamei, ora 23 Puya, Epic Vară, ora 23
Sâmbătă, 8 iulie
Școală de vară de dans contemporan I – George Pleșca&Lavinia Urcan, Casa Tineretului, Sala Rotondă, ora 10 Urban Brunch pe vaporul Pelicanul, D’Arc pe Mal, ora 11 UKRAINIAN Workshops & Traditions@FABRICULTURA, Piața Traian, ora 12 Open Call: Sustainable design workshop with Lola Lely, Bastion, ora 12 Gavry Lucy Nails, salon & gossip, cu Lucian Barbu și Gavril Pop, Balamuc, ora 15 Yakari. Marea aventură, Cinema Victoria, ora 15:30 Minunata lume a albinelor (atelier), Grădinescu Timişoara – GreenFeel, ora 16 Festivalul Inimilor, Ansamblul Branko Krsmanovic – Serbia, Ansamblul Hasad – Turcia, Iulius Town, ora 17 În bătaia focului, Cinema Victoria, ora 17:30 Tur ghidat și performance / Diferite grade de libertate, Kunsthalle Bega, ora 18 Saturday to Remember, C House Milano, ora 18 Vahabundos – Grand Opening, Agrement Arena, ora 19 Festivalul Inimilor, Parcul Rozelor, ora 19 Social by Day, Salsa Addicted, ora 19:30 Donauschicksale / Destine dunărene / Danube Destinies, Teatrul German de Stat, ora 19:30 Casa cu maimuțe, Teatrul Basca, ora 20 WE love to dance, Parcul Botanic, ora 20 Indiana Jones și cadranul destinului, Cinema Victoria, ora 20 Tropical Oasis La Fiesta, Șura, ora 21 Milonga Malena, Tango Malena, ora 21:30 von Bruber „in dem Haus”, Nemesis Art Club, ora 22 Structure Session, Hamei, ora 23
Duminică, 9 iulie
Școală de vară de dans contemporan I – George Pleșca&Lavinia Urcan, Casa Tineretului, Sala Rotondă, ora 10 Răgaz: picnic la care nu facem nimic #2, Parcul Botanic, ora 13 Piloții de raliu, Cinema Victoria, ora 15:30 HipHopFlava Party & Croaziera pe Bega #5, D’Arc pe Mal, ora 16 Festivalul Inimilor, Ansamblul Laza Nancic- Serbia, Ansamblul Eszterlanc – Timișoara, Iulius Town, ora 17 De ce trag clopotele, Mitică?, Cinema Victoria, ora 17:30 Ce-am avut. Ce ne-au dat, Teatrul Basca, ora 19 Concert • Dizident • Ruyned, Manufactura, ora 19 Festivalul Inimilor, Parcul Rozelor, ora 19 Live Session la pian și vioară, C House Milano, ora 19:30 Donauschicksale / Destine dunărene / Danube Destinies, Teatrul German de Stat, ora 19:30 Retro Latino Party, Casa del Retro, ora 20 Spectacol al absolvenților școlii de vară, Piața Sf. Gheorghe, ora 20 Carbon, Cinema Victoria, ora 20 |