Titlul de Cetatean de Onoare al Timisoarei sa fie acordat post mortem fostului viceprimar Adrian Orza. Propunere si pentru ca o strada sa-i poarte numele

TIMISOARA. Propunere inaintata Primariei Timisoara de catre consilierii locali ai PSD si PNL. Alesii liberali si social-democrati au formulat o cerere prin care solicita acordarea, post mortem, a Titlului de Cetatean de Onoare al Municipiului Timisoara, fostului viceprimar Adrian Orza, care s-a stins din viata fulgerator, vineri, la varsta de 54 de ani.

In expunerea de motive, acestia vorbesc despre implicarea lui Adrian Orza in viata orasului, acesta fiind vreme de 12 ani viceprimar al Timisoarei si mai apoi consilier local, dar si un infocat sustinator al echipei Poli Timisoara.

Domnul Adrian Romita Orza a fost una dintre cele mai importante personalitati ale Partidului National Taranesc Crestin Democrat. In decursul celor 54 de ani de viata, s-a implicat activ in viata comunitatii din dorinta de a face bine semenilor sai(…)
Conferirea Titlului de Cetatean de Onoare al Municipiului Timisoara post-mortem al Domnului Adrian Romita Orza ar fi o recunoastere fireasca a meritelor sale sociale, culturale si morale, contribuind, in acelasi timp, la promovarea imaginilor Municipiului Timisoara „, se arata in expunerea de motive pentru intocmirea proiectului de hotarare.

Semnatarii solicitarii, liberalii si pesedistii din Consiliul Local vor propune, in Comisia de Strazi, si ca o strada din Timisoara sa poarte numele fostului viceprimar.

Va reamintim, fostul viceprimar al Timisoarei, Adrian Orza, s-a stins din viata vineri, la 54 de ani, in urma unui infarct.

Acesta a absolvit, in 1987, Liceul de Matematica-Fizica nr. 1 (Liceul de Informatica Grigore Moisil) din Timisoara, in 1994 – Facultatea de Electrotehnica din cadrul Universitatii Tehnice Timisoara, iar in 1997 Facultatea de Management in Industrie si Transporturi din cadrul aceleiasi universitati.

Incepand cu anul 2000, timp de 12 ani, a fost ales viceprimar al municipiului Timișoara, avand apoi inca doua mandate ca si consilier independent in cadrul Consiliului Local Timisoara, fiind singurul independent din istoria postdecembrista a orasului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Strada pe care este Liceul Moisil – absolvit de Orza – merita un nume mai bun decât Ghirlandei. Strada Ghirlandei ar putea fi redenumită Adrian Orza.

    • Eu propun să devină DHC al UVT, UPT , ETC… Și Drumul Boilor să-i poarte numele!

      • eu as folosi drumul boilor pentru robu, atatea de multe a facut si el pentru oras.
        sau si mai bine, sub indicatorul cu numele strazii sa fie afisate toate marile personalitati din timis.

        Drumul boilor:
        – Robu
        – Orza
        – Nimica
        – Dobra
        – Roxana iliescu
        – Toanca
        – Nasleu
        – Donimic
        – Ruben
        lista poate continua, ca stalpul e destul de inalt

  2. Ce a facut asa important pt oras incat sa fie cetatean de onoare.Hai sa terminam cu prostiile de acest fel.Odihneasca-se in pace.

  3. Bine ca atata timp cat a trait a fost, cel mult, ignorat de cei care – psd si kaka pnl – acum vor sa-l faca si sa-l dreaga … post mortem, in frunte cu indoliatul Fritz si usristi lui. Niste ipocriti!

    • Ai face bine sa citesti ce scrie in articol, propunere inaintata de PNL si PSD ! Prietenii tai cer asa ceva !

      • @fotbal1 ba ai face bine sa citesti tu ce am scris: am nominalizat mai intai psd si (kaka) pnl, dar nici fritzi-usr nu a stat deoparte in conditiile in care nu au avut nici un minim respect fata Orza cat a trait, desi a fost viceprimar multe mandate si puteau folosi experienta lui pt binele orasului. Restu e can- can ieeeftin

        • ba boule :))
          nu ai rezistat sa zici ceva de friz :))))

          ce dracu de treaba are articolu asta cu friz? asa faci si pe strada? incepi si vorbesti oamenilor aleator de friz? :))))

  4. Sper sa se aleaga o strada unde locuiesc numai rromi. Ca sa fie in semn de respect al rromii fata de el, pentru ca au primit case prin zona centrala a orasului pe vremea cand Orza era viceprimar.

  5. Parcul Orzelor !!!!!

  6. Sa-i dea si lui Cojan titlul de cetatean de onoare, ca a fost atatia ani director interimar si a iubit orasul…

    • Tot post mortem vrei sa-i dea si lu’ asta?

      Om rau!