
TIMIȘOARA. A luat foc un autotren pe autostrada Arad – Timișoara, marți dimineață.
Flăcările au cuprins remorcă tirului în mers, pe când șoferul se îndrepta spre Timișoara. Omul a tras pe banda de urgență și a dat alarma.
La locul incendiului au intervenit pompierii din Arad.
“La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Incendiul se manifestă prin ardere generalizată la nivelul remorcii. A fost stins în limitele găsite. A ars remorcă autotrenului, însă aproximativ 90% din marfă aflată în interior, constând în hrană pentru animale, a fost salvată de pompieri.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită că fiind frecarea mecanică produsă de o defecțiune la sistemul de frânare“, transmit reprezentanții ISU Arad.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Nu era nicio paguba sa arda mancarea aia.
Cresc proastele caini si pisici in loc sa creasca copii. Trecute de 33 de ani, fara un sot in spate si copii de mana se cheama ca sunt niste epave, ratate, carcase goale. Distractiile, carierele, crescutul pisicilor nu le va face niciodata mai implinite decat faptul ca isi intemeiaza o familie si isi cresc copiii.