Tinta ambitioasa pentru 2015: Trei titluri nationale la Lugoj de Moto Extrem

TIMISOARA. Pilotii de motociclete din Lugoj se pregatesc intens pentru inceperea noului sezon. Ca in fiecare an, cea mai dificila parte tine de asigurarea unui buget care sa permita pilotilor sa participe la competitii.

Alaturi de prietenii care sponsorizeaza activitatea clubului din Lugoj in fiecare an, motociclistii incearca sa atraga si sprijinul autoritatilor locale si judetene.
Pentru ca cei trei piloti ai clubului sa poata emite pretentii la titlu, bugetul anului competitional 2015 este estimat la 70.000 de euro.

Cheltuielile in acest sport sunt extreme de mari, mai ales atunci cand vrei sa faci performanta. Motoarele trebuie sa fie de ultima generatie si sa fie functionale suta la suta inaintea fiecarei curse.  Dupa fiecare competitie, intram in service si trebuie sa inlocuim tot ce e deteriorat, pentru ca orice piesa uzata poate pune in pericol viata pilotilor.  Anul trecut am avut alaturi de noi Consiliul Judetean Timis, care ne-a ajutat si am putut termina campionatul obtinand titlul national la profesionisti.  Speram ca ne vor sprijini si in acest an.  Am solicitat si ne bazam si pe sustinere din partea Consiliului Local, pentru ca in acest an, obiectivul nostru este si mai ambitios si vrem sa aducem trei titluri nationale la Lugoj”, spune Liviu Jigmond, managerul Moto Extrem.

Cei trei piloti ai clubului sunt: Mihai Stoichescu (profesionisti), Vlad Rosu(amatori) si Giampiro Borgetti (veterani). Stoichescu concureaza pe o motocicleta Honda CRF 450 – model 2015, Rosu pe Honda – CRF 450 – model 2014 si Borgheti pe Kawasaki KXF 450 – model 2014. Toti au ca obiectiv obtinerea titlului national la categoria la care participa.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.