Timisul va avea un nou Plan de Amenajare a Teritoriului. Cel vechi e deja expirat, iar cel nou va fi gata in 3 ani

TIMISOARA. Consiliul Judetean Timis a initiat elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Judetean Timis. Intregul proiect costa 640.000 de lei, bani alocati in bugetul judetului, iar realizarea lui va dura 30 de luni, apoi va fi supus plenului CJT.

„Rugamintea noastra este sa avem o colaborare concreta, intr-un timp foarte scurt, sa nu fim amanati cu avize. am avut o incercare mai veche, acum cativa ani, iar acum o reluam. Discutam despre cel mai intins judet al tarii si cel mai dezvoltat din punct de vedere economic. Dorinta noastra este desemnarea din fiecare institutie a unei persoane care sa raspunda de acest plan”, le-a spus Constantin Ostaficiuc, liderul CJT, reprezentantilor institutiilor care vor contribui la realizarea PATJ.

„Vom realiza o baza de date pentru ca orice dezvoltare in cadrul judetului sa tina cont de acest PATJ. De fapt, avizele care se vor da din partea CJT pentru toate proiectele de dezvoltare vor fi corelate intre ele astfel incat ne vom bucura de o dezvoltare cat mai frumoasa a judetului Timis in urmatorii ani”, a declarat vicepresedintele CJT, Adam Craciunescu.

PATJ Timis va cauta sa defineasca o dezvoltare de ansamblu a judetului, luand in considerare prioritatile proiectelor strategice de dezvoltare ale judetului Timis, documentele Programelor Operationale si ale altor programe europene de finantare nerambursabila, proiectele administratiilor publice locale care necesita finantari precum si Strategia de Dezvoltare a Regiunii Vest.

PATJ Timis este o documentatie cu caracter director, ce are ca scop transpunerea spatiala a programului de dezvoltare economica si sociala, culturala si institutionala a judetului, elaborat prin grija autoritatilor judetene, pentru teritoriul pe care il gestioneaza. Planul de Amenajare a Teritoriului Judetean Timis a fost elaborat in anul 1998 si aprobat de Consiliul Judetean Timis in 2002.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.