Timisorenii s-au mobilizat pe biciclete de Saptamana Mobilitatii: au pedalat din centrul orasului pana la Padurea Verde

TIMISOARA. Daca vara e pe sfarsite, atunci timisorenii ar trebui sa profite din plin de vremea frumoasa si sa pedaleze prin oras. Nu foarte multi au venit insa cu bicicletele in centrul Timisoarei, la o noua pedalare organizata cu ocazia Saptamanii Mobilitatii.

S-au adunat in fata Operei Romane, unde angajatii primariei le-au impartit veste reflectorizante celor peste 100 de biciclisti prezenti. Au pornit mai apoi intr-o plimbare prin centrul orasului, pe bulevardul Regele Ferdinand, Vasile Parvan, strada Cluj, str. Surorile Martir Caceu, Aleea F.C. Ripensia, str. Michelangelo, bdul I.C. Bratianu, bdul Revolutiei, Splaiul Nistrului, str. Dacilor, str. Simion Barnutiu, str. Gheorghe Adam, str. Avram Imbroane si Padurea Verde. Cei de la Verde pentru Biciclete au condus plimbarea.

Saptamana Mobilitatii continua si zilele urmatoare. In aceasta seara, la ora 18:00, circulatia va fi deschisa din nou in zona Cetate, iar luni, dupa ora 17:00, sunt programate diverse actiuni sportive in fata Primariei Timisoara. Marti, incepand cu ora 11:00, vor fi montate primele jocuri pentru prichindei in Parcul Copiilor, iar miercuri, angajatii primariei vor merge la serviciu pe biciclete. Tot miercuri, dupa ora 10:00, are loc un mars cu ocazia Zilei Internationale fara masini, pe traseul primarie – Piata Marasti – Punctele cardinale – Parcul Copiilor.

FOTO: Ervin Boer

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.