Timisorenii pot urmari finala campionatului national de rugby dintre RCM Timisoara si Baia Mare pe un ecran gigant in Piata Unirii

Un numar mare de timisoreni si-au anuntat intentia de a-i insoti pe rugbystii timisoreni la Bucuresti, acolo unde duminica de la ora 16, RCM va disputa cel mai important meci: finala SuperLigii. Cei care vor ramane la Timisoara pot urmari meciul in centrul orasului.

Conducerea RCM Timisoara va organiza deplasarea la Bucuresti pentru aproximativ 250 de suporteri timisoreni, insa conform estimarilor numarul sustinatorilor elevilor lui Chester Williams la marea finala de pe Arcu de Trimf va fi mult mai mare. Reprezentanii Universitatii de Vest au pus si ei la dispozitie mai multe microbuze pentru aceasta deplasare.”Cred ca o sa fie cateva sute de suporteri ai RCM-ului. Noi organizam deplasarea pentru 250, dar am primit foarte multe telefoane de la colaboratori de-ai nostri care ne-au solicitat bilete si cred ca numarul celor care vor sustine Timisoara duminica, pe Arcul de Triumf va fi mult mai mare”, a spus vicepresedintele clubului timisorean, Dan Dinu.

Timisorenii care vor ramane acasa vor putea urmari meciul pe un cran gigant care va fi instalat in Piata Unirii.”Duminica la ora 16, in Piata Unirii o sa se organizeze vizionarea meciului pe un ecran cu led-uri, care poate fi vazut si in timpul zilei, avem toate aprobarile necesare si asteptam in piata cat mai multi timisoreni, care daca nu pot sa ia parte la spectacol in Bucuresti, sa fie alaturi de noi cu sufletul, din Timisoara” , a mai spus Dinu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.