Timisorenii nu s-au inghesuit sa stea la cozi la Finante in ultima zi de depunere a declaratiilor de venit. Vezi cat sunt amenzile!

TIMISOARA. In ultima zi in care se mai accepta formularul 200, doar cativa timisoreni au mai stat la cozile Directiei de Finante. Cei mai multi dintre ei le-au trimis fie prin posta, fie prin curierat, in timp ce doar cateva zeci de persoane au depus aceste formulare online.

Potrivit lui Mircea David, seful Serviciului Administratie Adjunct Persoane Fizice din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Timis, mai bine de 12.000 de timisoreni si-au depus formularele 200 privind declaratiile de venit realizate din venituri din Romania si formularele 201 privind declaratiile de venit realizate din venituri din strainatate, in timp ce aproximativ 16.000 de timisoreni au depus cererile 230, care se refera la destinatia sumei reprezentand pana 2% din impozitul anual, pana in ultima zi, 25 mai.

„Foarte multe declaratii vin prin curierat si prin posta. Pe internet de-abia de anul acesta se pot depune si este foarte complicat cu semnatura electronica, care este greu de obtinut si costa intre 40 si 50 de euro. In plus, mai trebuie platit si un abonament anual pentru ea, iar persoanele fizice nu se complica. Cum anul trecut s-a modificat Codul Fiscal, oamenii s-au invatat cu termen limita pe 15 mai si au venit mai repede”, ne-a explicat Mircea David.

20.000 de timisoreni ar fi trebuit sa depuna formularele 200 si 201 pana vineri, 25 mai, in timp ce 60.000 de timisoreni au fost asteptati cu cererile 230.

Cei care nu au ajuns la casieriile de la Finante pana vineri trebuie sa astepte amenzile, care sunt intre 50 si 500 de lei.

FOTO: Virgil Simonescu

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.