Timisorenii, invitati la un film despre persecutarea scriitorilor romani de etnie germana din Grupul de Actiune Banat. Vor afla viata Hertei Muller, a lui William Totok sau a lui Helmuth Frauendorfer

TIMISOARA. „Cu spatele la zid”. Aceasta este traducerea in limba romana a productiei realizata de Helmuth Frauendorfer, un documentar de 90 de minute, care povesteste viata scriitorilor banateni care au ajuns celebri peste hotare.

„An Den Rand Geschrieben” este un film realizat din interviuri cu scriitorii si criticii literari Herta Muller, Johann Lippet, Horst Samson, William Totok, Richard Wagner si Helmuth Frauendorfer, prin care sunt evocati si Nikolaus Berwanger si Rolf Bossert, care au trecut in eternitate.

In plus, inainte de film va avea loc si o dezbatere, la care vor lua cuvantul directorii Memorialului „Berlin – Hohenschonhausen” Hubertus Knabe si Helmuth Frauendorfer, precum si cel al Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, Marius Oprea. El va scrie o carte despre dosarul de securitate al Hertei Muller.

„Sunt interviuri cu scriitorii romani de etnie germana, care sunt in prezent cetateni germani. Ei rememoreaza perioada in care erau persecutati de securitate. Noi ne dorim sa vina cat mai multi tineri. Nu ne face o deosebita placere sa revedem ceea ce am trait atunci. Daca vin mai multi tineri, atunci avem siguranta ca nu vom retrai acele momente”, a explicat Doru Botoiu, membru al Societatii Timisoara, societate care organizeaza evenimentul.

„Vedem cum un scriitor roman de etnie germana a ajuns sa primeasca premiul Nobel. Vedem cum au inceput. Germania se lauda cu scriitori care provin din Romania si cu care noi nu ne laudam”, a explicat si Florian Mihalcea, presedinte Societate Timisoara, amintind de povestea scriitoarei Hertei Muller.

Vizionarea documentarului este un prilej bun si pentru studentii care invata la Universitatea de Vest si care studiaza cartile scriitorilor mai sus amintiti. Filmul va putea fi urmarit marti, 19 iulie, incepand cu ora 17:00, la Biblioteca Centrala Universitara „Eugen Todoran”, de langa Universitatea de Vest.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.