Timisorenii cu inima buna pot ajuta copiii orfani ori sarmani cu daruri in cutii de pantofi. Cum poti fi parte din campania ShoeBox

TIMISOARA. Mai sunt doar cateva zile pana la Craciun, iar timisorenii cu suflet mare pot sa le faca o bucurie copiilor necajiti din oras. Trebuie doar sa gaseasca darurile potrivite, sa le aseze intr-o cutie de pantofi, pe care sa o impacheteze, si mai apoi sa o incredinteze voluntarilor.

Dulciuri, rechizite, jucarii, produse de igiena personala, felicitari, haine si incaltaminte. Acestea sunt doar cateva dintre darurile care le pot aduce multe zambete copiilor saraci din orasul nostru, prin Campania ShoeBox, o initiativa de ajutorare a copiilor orfani, proveniti din familii dezorganizate sau prea sarace ca sa le poata darui ceva de sarbatori.

Cum te poti implica in ShoeBox?

1. Alege o cutie goala de pantofi
2. Pune in ea jucarii, hainute, rechizite sau alimente neperisabile
3. Impacheteaza cu hartie cutia si capacul ei, pentru a putea fi deschisa cu usurinta fara a deteriora ambalajul
4. Ataseaza o eticheta unde sa specifici sexul si categoria de varsta
5. Adu cadoul la unul punctele de colectare: in sediul central al Universitatii de Vest din Timisoara (Bulevardul Vasile Pirvan, numarul 4) sau sediul Facultatii de Econimie si Administrare a Afacerilor (str. J. H. Pestalozzi, nr. 16).

Ne bucuram ca in fiecare an putem sa luam parte la aceasta initiativa si sa aducem putina fericire pe chipul unor copilasi. Trebuie sa ne reamintim cat de important este sa empatizam cu ceilalti, sa le intindem o mana de ajutor la nevoie, pe scurt, sa fim oameni. De aceea va incurajez sa contribuiti la aceasta initiativa si sa impartiti fericire si sperante alaturi de noi. In perioada 02-14 decembrie va astept, alături de colegii mei, in sediul UVT si FEAA!„, spune Bianca-Denisa Cernusca, presedinte OSUT, partener de nadejde al acestei campanii de mai bine de 10 ani.

Darurile pot fi aduse la UVT, intre orele 9.00 si 16.20, de luni pana vineri, iar la FEEA, sambata de la 9.00 la 14.30.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.