Noutati :

Timisoreni, cati muncitori ati numarat in Piata Unirii? Unii pietrari s-au intors de la fan, altii au… treburi gospodaresti

2 iulie, 2015 - 03:11 PM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
3

TIMISOARA. Situatia nu este deloc roz pe santierul din centrul istoric al Timisoarei. O recunoaste si primarul Nicolae Robu, care sustine ca in Piata Unirii lucreaza, in permanenta, cel putin 15 muncitori. Tu cati ai numarat?

Potrivit primarului Timisoarei, unii pietrari, care plecasera sa coseasca iarba uscata, s-au intors la munca, dar altii mai au si alte… treburi gospodaresti, iar firma nu-i poate obliga, nu se stie de ce, sa-si onoreze contractele.

„In permanenta sunt cel putin 15 muncitori in Piata Unirii, dar este foarte putin, ar trebui sa fie cel putin 30. Nu ii pot aduce (n.r. reprezentantii firmei constructoare), ei spun ca e perioada si cu alte munci si prin rotatie ei se mai duc, dupa cum cer gospodariile lor, sa mai faca si alte treburi. S-au intors cei care au fost (n.r. la cosit de fan), chiar am vorbit cu unii care au fost, spun ca si-au facut treaba acasa si ca au venit si aici. Ei nu pot trai numai din asta, pentru ca veniturile obtinute in perioada cat se pot face astfel de munci, spun ei, nu le sunt suficiente sa traiasca tot anul. Si atunci, au acasa gospodarii si mai fug de la munca asta de pietruit, sa se ocupe de gospodarii, astfel incat in timpul sezonului rece sa poata avea venituri din propriile gospodarii”, ne-a explicat primarul Nicolae Robu.

Cu toate ca le gaseste scuze celor de la Romprest, care ar trebui sa-si mobilizeze angajatii astfel incat sa nu ramana in urma cu lucrarile, edilul-sef sustine ca nu e problema primariei, ci a firmei constructoare.

„Au lucrat, nu e usor de lucrat pe caldura, de stat in genunchi, de cioplit piatra de piatra, de montat apoi piatra, dar s-a progresat sensibil in Piata Unirii. Suntem in grafic acolo, nu avem nicio problema, e in faza foarte avansata si latura de est a pietei, inspre Domul Catolic. Tinta este sa inchidem acum aceasta latura, dupa ce latura dinspre Vasile Alecsandri si capatul opus, spre Muzeul de Arta, a fost incheiata. Tinta este sa finalizam latura dinspre Dom. Partea aceea va fi gata, dupa aprecierea mea, in trei saptamani si ramane atunci doar latura de nord a pietei si, sigur, partea din vest, unde avem si niste descoperiri arheologice”, a precizat Nicolae Robu.

Piatra ajunge la Timisoara printr-un „gentleman’s agreement”

Robu sustine ca se lucreaza pe front larg si ca asta este o alta problema, mai ales ca fiecare strada este pavata cu alt tip de piatra.

„Se lucreaza pe un front foarte larg, aproape pe fiecare strada exista alt tip de piatra, obtinuta de la alt furnizor, se lucreaza… cand merge aprovizionarea, cu avansare mai rapida, cand nu merge… cu poticneli”, a completat edilul.

Oricum, dupa spusele primarului, piatra ajunge la Timisoara printr-un „gentleman’s agreement”.

santier piata unirii (1)

„Cu piatra este un «gentleman’s agreement». (…) Problema este ca nu e piatra nici acum pentru strada Mercy si, desi aici lucrarile au fost la un moment dat cele mai avansate, nu s-a mai facut niciun progres de multa vreme. A venit acum piatra, cea mare, pentru Eugeniu de Savoya, dar din pacate nu exista si piatra mica, sa se poata merge in paralel pe tot frontul. Nu dau furnizorii, nu dau in ritmul in care vrem noi”, a mai spus edilul Timisoarei.

Robu recunoaste ca au fost probleme si cu plata, intr-o perioada in care Romprest a avut conturile blocate, patronul firmei fiind cercetat pentru evaziune fiscala.

Intre timp, spune primarul, municipalitatea a platit sume importante catre Romprest si Romprest catre furnizori. Drept dovada, potrivit acestuia, a venit si piatra… dar nu toata.

Pe strada Lucian Blaga se mai asteapta dale pentru zona centrala, iar pe Eugeniu de Savoya se asteapta piatra pentru margini. Se lucreaza si in Piata Sf. Gheorghe, conform edilului, unde in curand va fi gata zona spre Piata Libertatii.

Potrivit reprezentantilor Primariei Timisoara, santierul va fi inchis la timp, la sfarsitul anului. In caz contrar, riscam sa pierdem banii de la Uniunea Europeana.

„La ora actuala nu exista niciun pericol de a nu finaliza lucrarea la termen – sfarsitul anului 2015. Daca ar exista o mobilizare serioasa, daca ar exista si piatra si muncitori mai multi, atunci, dupa estimarile mele, s-ar putea ca pana la sfarsitul lui octombrie sa fie gata tot”, a conchis Nicolae Robu.

Oricum, punerea in valoare a vestigiilor arheologice nu incepe prea curand, pentru ca firmele contractate de primarie au nevoie de 2 luni pentru a intocmi proiectele tehnice. Abia dupa 2 luni pot incepe lucrarile si in acest sens.

***

Lucrarile de reabilitare a centrului istoric din Timisoara au inceput la sfarsitul lunii octombrie 2013 si sunt realizate de firma Romprest, care face lucrari de arhitectura, rutiere, de alimentare cu apa si canalizare, retele de alimentare cu energie electrica, instalatii electrice pentru iluminatul public si telecomunicatii.

Va reamintim, lucrarile de reabilitare din cartierul Cetate reprezinta un proiect mai vechi al Timisoarei initiat de administratia Ciuhandu, care a pus piatra de temelie in primavara anului 2012. Acestea se executa treptat, cu aproape 15 milioane de euro, 80% din bani venind de la UE, ca fonduri nerambursabile.

Ar trebui sa fie complet refacute, pana la sfarsitul anului, 10 strazi in zona Unirii: Sergent Constantin Musat, Vasile Alecsandri – pe tronsonul Piata Unirii si Libertatii, Lucian Blaga – pe tronsonul Piata Unirii si Piata Huniade, Florimund Mercy, Franceso Griselini, Fara Nume 2, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu si Enrico Carusso.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 3comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Romprest nu-i o firma care are probleme? Parca asa am vazut pe la TV

  2. Cand se munceste cu zilieri, numai munca de calitate nu se poate numi…

    Ma intreb si eu: exista certificate de management al calitatii pentru firmele care au „prins” contracte cu primaria? Sau o asemenea cerinta nu a fost avuta in vedere ?
    Google nu reuseste sa gaseasca asemenea informatii asociate domeniului romprest.ro, de exemplu…

  3. Dragii mei, pregatiti-va sa platiti – pentru ca evident daca se pierd banii de la UE, tot noi vom plati, nu prostul de Robu, nici firma Romprest.

    Daca Robu spune sfarsitul lui octombrie cu mobilizare maxima, asta inseamna cam… aprilie 2017. Totusi nu pot intelege ce e atat de greu sa pui piatra pe o strada; ritmul in care se misca treaba pentru o lucrare, hai sa recunoastem, foarte foarte simpla, este inimaginabil.