Timisoreanul Ovidiu Gant, deputat FDGR: Cer public prim-ministrului Romaniei Viorica Dancila sa abroge Ordonanta care interzice invatatorilor sa predea limba romana la scolile in limbile minoritatilor

TIMISOARA. Aberanta Ordonanta de Guvern 9/2018 care modifica Legea Educatiei si interzice profesorilor invatatori sa mai tina orele de limba si literatura romana in scolile cu predare in limbile minoritatilor nationale continua sa nasca vii reactii in spatiul public. Aceasta in conditiile in care invatatorii vizati au dubla specializare, iar la orice scoala in limba romana sunt calificati sa predea Romana copiilor din clasele 0-4.

Dupa ce parlamentarii de Timis Marilen Pirtea PNL si Bianca Gavrilita PSD au anuntat ca vor face demersuri pentru revizuirea ordonantei, iata ca si deputatul Ovidiu Gant de la Forumul Democrat al Germanilor din Romania ia pozitie fata de actul Guvernului, socotindu-l drept neconstitutional, pentru ca anuleaza, practic, studiile invatatorilor.

Guvernul a adoptat, în luna august, Ordonanța nr. 9, care la art. 1 pct. 17 prevede predarea disciplinei de limba și literatura română în școlile cu predare în limba maternă de către alți profesori decât invățătorii/profesorii care erau încadrați la clasă în învățământul primar la data respectivă.
Această prevedere este neconstituțională, pentru că încalcă principiul nediscriminării pe criterii etnice, deoarece se aplică doar pentru învățământul în limbile minorităților naționale.
Totodată, este și ilegală, pentru că îi privează pe colegii noștri din învățământul primar de a preda materiile din planul-cadru pentru care sunt calificați și pregătiți din punct de vedere științific și metodic. Toți învățătorii/profesorii pentru învățământul primar au studiat „Metodica predării limbii și literaturii române în învățământul primar”, aspect atestat prin diplome și foi matricole. La examenele de titularizare, definitivat și de obținere a gradelor didactice au susținut, pe lângă proba de limba maternă, și proba de limba și literatura română, având subiecte identice cu cele ale candidaților de la secția română.
Niciodată în istoria învățământului românesc nu a existat situația în care învățătorul clasei (chiar dacă predă la clasele de minorități) să nu predea limba și literatura română.
Prevederea din OG 9 este și o eroare majoră din punct de vedere didactic, pentru că aceia care au fost formați și perfecționați în a preda la această grupă de vârstă sunt înlocuiți de profesori a căror formare este pentru gimnaziu și liceu.
Am convingerea că toți colegii care predau în ciclul primar la secția germană maternă nu numai că au calificarea necesară, dar și stăpânesc limba română la nivelul necesar pentru a preda disciplina respectivă. O fac cu siguranță mult mai bine decât unii membri ai guvernelor care s-au succedat în ultimul an și jumătate, inclusiv la MEN și care: aveau probleme la “genunche”, tăiau “pamblici” sau, recent, „abrogă persoane”.
Cer public prim-ministrului României, Viorica Vasilica Dăncilă, să abroge prin OUG această aberație„, sustine deputatul FDGR Ovidiu Gant.

Vineri, la Universitatea de Vest din Timisoara, va avea loc o dezbatere pe tema Ordonantei 9 cu mai multi factori implicati.

Profesorii invatatori de la mai multe scoli din tara si parintii copiilor care studiaza in limbile minoritatilor nationale au intitiat o petitie online si strang semnaturi pentru abrogarea OUG. Puteti iscali petitia AICI.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.