Timisoara va avea 2 ceasuri cu flori? Cel nou ar trebui sa indice ora prin deschiderea plantelor. Cine propune asta?

TIMISOARA. Capitala Banatului ar putea avea doua ceasuri florale, desi nici macar primul nu mai functioneaza si se prabuseste bucata cu bucata. Ideea ii apartine unui consilier local, alesul PNL Simion Mosiu, care propune amenajarea unui ceas care sa dea ora exacta prin… deschiderea florilor.

„Ideea mi-a venit citind un material al unui suedez care a descoperit ca plantele isi deschid florile la anumite ore din zi sau din seara. Am considerat ca Timisoara, fiind denumit Orasul Florilor inca de la inceputul secolului XX, respectiv dupa expozitia universala din 1981 de industrie, care a avut loc pe actualul amplasament in Parcul Rozelor, ar merita un ceas vegetal in care cadranul este marcat de diferite plante, iar vestirea orelor o da deschiderea sau inchiderea florilor”, a povestit Simion Mosiu.

Alesul liberal considera ca Timisoara ar putea inregistra in acest sens inca o premiera nationala. Noul ceas ar trebui sa poarte numele de „Ceasul florilor” si sa fie amenajat in punctul zero al orasului, pe peluza din fata Muzeului Banatului. Mosiu a venit chiar si cu exemple de flori care se deschid la ore fixe.

ceasul florilor

„Sa se faca un ceas al florilor care sa marcheze orele prin deschiderea sau inchiderea florilor. Ar fi o premiera, un punct de maxim interes turistic pentru Timisoara. Pentru a exemplifica ca se poate cu florile existente la noi, am cateva exemple incepand cu florile matinale. La ora 5:00 dimineata isi deschide florile dovleacul si macul, de exemplu, la ora 6:00 papadia, cicoarea si susaiul… sunt niste flori foarte frumoase… la ora 7:00 podbalul si luceafarul, la ora 8:00 calea calului, la ora 8:00 socotita, la ora 10:00 macrisul iepurelui, intre orele 11:00 si 12:00 plamanarica si laurul. Apoi urmeaza florile de amiaza: la 13:00 sunt zorelele, totul e in functie si de soare, la ora 16:00 barba imparatului, la orele 17:00 – 18:00 primula, la ora 19:00 opaita si, in sfarsit, la ora 20:00 regina noptii. In jur de ora 20:00 se poate observa un maxim de parfum al muscatelor. La ora 21:00 este o planta care se numeste silene nutans”, a explicat Mosiu.

Consilierul local sustine ca Ceasul florilor ar atrage o droaie de turisti si lanseaza o provocare administratiei Robu. Astfel de ceasuri exista in Paris si in Londra, spune Simion Mosiu.

„Putem face un proiect de hotarare, putem initia un concurs, e o prima faza. Am discutat cu domnul primar, i s-a parut foarte buna ideea. Nu e un proiect care sa presupuna ani, cred ca sunt multi specialisti care pot sa realizeze asa ceva intr-un timp record, dorinta va invinge orgoliul, speram noi. 8.000 de euro ar costa realizarea unui astfel de ceas. Sunt niste flori si plante care se gasesc la noi in tara, nu cred ca e o problema din punct de vedere al achizitionarii lor sau a retinerii la continuitati in decursul perioadei de vara”, a conchis Mosiu.

Ramane de vazut cum va arata proiectul de hotarare initiat de Simion Mosiu si daca oficialii primariei sunt dispusi sa dea 8.000 de euro din bugetul local pentru un asemenea ceas, in conditiile in care Ceasul floral de langa Bega inghite anual 8.000 de euro si nici macar nu functioneaza asa cum ar trebui.

Pe de alta parte, batranul Ceas Floral din centrul Timisoarei, pe langa ca nu mai functioneaza de ani buni, are postamentul degradat, iar bucati din el se prabusesc la fiecare ploaie mai puternica.

CITESTE SI: Ceasul floral din centrul Timisoarei se prabuseste bucata cu bucata. Inca o portiune din postament a cazut! FOTO

Intrebat daca nu ar fi fost normal sa il reparam si sa il intretinem pe cel existent, Mosiu a spus ca se va preocupa de achiztionarea de catre primarie a unui nou mecanism.

ceasul-floral-horticultura-mai-2014 (7)

Construit in anii ’70, a fost o premiera a tehnologiei de atunci. Anii au trecut si democratia noastra neglijenta de azi se rezuma doar la aspect. Trebuie sa ajungem la un punct zero cu monumentele din centrul Timisoarei, care in loc de mila, trebuie sa inspire respect. Ma refer la starea jalnica in care se afla ceasul floral. Majoritatea timisorenilor au cate o poza cu acest minunat ceas. Suma pentru achizitionarea unui mecanism este de cateva mii de euro, o suma modica pentru o firma. O sa vin chiar cu un proiect de hotarare, in urma discutiei cu colegii mei, pentru a se gasi forumurile necesare pentru a fi reparat mecanismul si ansamblul in sine, pentru ca devine, pe zi ce trece, un pericol pentru cetatenii care se plimba in jurul acestui frumos obiectiv. Mai ales ca exista in tara firme care pot sa refaca ceasul.  Probabil dupa vacanta, in august, o sa facem proiectul, pentru a intra pe rectificare. Sigur, ceasul ar fi mult mai interesant daca ar fi luminat, se poate lumina cu tehnologia Led, poate fi conectat foarte simplu prin sistem GPS pentru a fi unul dintre cele mai precise ceasuri din oras. Mai avem nevoie si de vointa„, a spus Simion Mosiu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.