Noutati :

Timisoara, mai aproape de regiuni superbe din Germania si Olanda. FOTO!

20 septembrie, 2016 - 03:26 PM
Autor: Andreea Sonel      
Categorie: TURISM
0

TIMISOARA. Renania de Nord – Westfalia, in Germania, si zona orasului Nijmegen, in Olanda, sunt doua regiuni de vis in care iubitorii de excursii de weekend pot ajunge usor si rapid din Timisoara, din aceasta luna.

Compania aeriana Ryanair a introdus zborul direct de la Timisoara la Dusseldorf – Weeze cu care se ajunge in mai putin de doua ore in Germania, iar de acolo, mai departe in Olanda.

weeze-airoport

Practic, aeroportul Weeze e la mai putin de 100 km de Dusseldorf, la aproximativ 30 de km de Nijmegen, din Olanda, si la 150 km de Amsterdam, astfel ca cei care ajung acolo pot vedea o multime de locuri minunate fara prea multa bataie de cap. Din Weeze, turistii pot opta pentru un tren sau autobuz pentru a-si continua calatoriile.

weeze-6

Aeroportul din Weeze este locul in care mii de tineri din toata Europa isi dau intalnire la doua dintre cele mai mari festivaluri de muzica de pe batranul continent. Aeroportul are o poveste interesanta care porneste la inceputul anilor 50 cand la Weeze se infiinteaza un aeroport militar. The Royal Air Force cantoneaza aici peste 2000 de soldati britanici, cu tot cu familii.

In 1993, baza se desfiinteaza, cativa ani mai tarziu The Royal Air Force se retrage, iar vechiul aeroport militar e preluat de autoritatile din zona care, cu sprijinul unor investitori olandezi reamenajeaza complet locul. In 2003, compania Ryanair opereaza primul zbor. 10 ani mai tarziu, s-a inregistrat pasagerul cu numarul 15.000.000 pe Aeroportul Weeze.

weeze-germania

De aici, turistii se pot indrepta, cum spuneam, spre o multime de destinatii apropiate.

Cel mai batran oras din Olanda, Nijmegen, a fost intemeiat in vremea Imperiului Roman si dateaza din secolul I iH, aici fiind cantonata Legiunea X Gemina, datorita poziției strategice, dealuri de pe care se putea observa pâna departe si aproape de Waal si de Rinul inferior (care avea o alta albie decat cea de astazi). In jurul taberei se formeaza un sat care in 98 dH devine primul oras de pe teritoriul de astazi al Olandei. In anul 104, imparatul Traian numeste orasul Ulpia Noviomagus Batavorum. In sec. al VIII-lea Charlemagne a avut un palat aici. si tot aici s-a nascut Henrik VI, imparat al Sfantului Imperiu German.

olanda-8
Si daca Nijmegen a fost primul oras declarat de pe teritoriul Olandei, in 1940, in timpul scurtului conflict germano-olandez, incheiat cu ocuparea Olandei, Nijmegen este primul oras ocupat de nazisti.
La 22 februarie 1944 a fost bombardat de aviația americana, peste 750 de locuitori pierzandu-si viata. Pilotii americani au crezut ca bombardeaza orasul german Kleve.
Câteva luni mai tarziu, in septembrie 1944, in cursul Operatiunii Market Garden au loc lupte violente pentru podurile de peste Waal.

Daca ajungeti aici nu trebuie sa ratati Grote Markt, Piata Mare, in zi de targ cand e plin de comercianti galagiosi si e musai sa vizitati Biserica Sfantul Stefan si Turnul prafului de pusca.

nijmegen-grote-markt
Imprejurimile sunt superbe si puteti vizita Castelul Hernen sau Castelul Kinkelenburg.

Astazi Nijmegen e un oras studentesc, viu, vesel si plin de evenimente.

La aproximativ 10 km de Weeze va intampina Kevelaer, un orasel linistit, verde, plin de biciclete, de case caramizii cu flori in glastra.

pelerinaj-kevelaer

Kevelaer numara cam 30.000 de locuitori si e unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj din nord-estul Europei. Oamenii vin sa se roage la icoana Mangaierea mahnitilor, care se gaseste intr-o capela din centrul asezarii.

kevelaer

Acesteia i se alatura Biserica Mariana, care in trecut a fost vizitata si de Maica Tereza, acum beatificata, iar locul in care aceasta s-a rugat e marcat cu o placuta de bronz pe care credinciosii se inghesuie sa o atinga.

Dusseldorf, orasul de la varsarea micului rau Dussel in fluviul Rin, are o populatie de peste 600 000 de locuitori. E capitala landului Renania de Nord-Westfalia si al saptelea oras german ca populatie si face parte din cea mai aglomerata zona metropolitana a Europei, cu peste 12 milioane de locuitori, Metropolregion Rhein-Ruhr.

De neratat este Turnul Rin, un turn de televiziune situat pe malul Rinului cu o inaltime totala de 240 m, care ofera o priveliste fabuloasa asupra orasului si imprejurimilor. Langa turnul Rin se afla Parlamentul landului si MedienHafen, cladiri cu arhitecturi iesite din tipare, apartinand diverselor firme din domeniul media, amplasate pe malurile unui port mic unde se retrag iahturile iarna.

dusseldorf
O alta atractie a Dusseldorfului e promenada pe malul Rinului, unde se gasesc o multime de restaurante cu specific nemtesc si baruri, precum si debarcadere pentru croaziera pe Rin.

Centrul vechi (Altstadt) poarta cu mandrie numele de „cel mai lung bar din lume”. Pe aleile inguste se afla 260 de taverne si restaurante care acopera o gama variata de mancare si bauturi. Toate se aglomereaza pe o suprafata de un kilometru patrat intre Rin si Heine Alee.

In centrul vechi se alfa primaria orasului, in fata careia este amplasata Statuia ecvestra Jan Wellem.

Iubitorii de shopping trebuie sa dea o raita pe Konigsallee, principala artera comerciala a orasului, impanzita de magazine de firma, buticuri si complexe comerciale.

dusseldorf-noaptea

Dusseldorful se mandreste si cu un impresionant Muzeu de Istorie Naturala si cu unul de Istorie a Gradinilor, adapostite de Palatul Benrath.

Toate acestea pot fi vazute intr-o excursie de numai cateva zile, plecand de la Timisoara cu un bilet de avion ce porneste de la 10 euro dus/intors.

Asadar, Aeroportul International Traian Vuia Timisoara deschide lumea pentru toti cei dornici de aventura care vor sa vada locuri de poveste folosind o varianta de drum comoda si ieftina.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor