Noutati :

Timisoara, in doliu, isi plange mortii! Marturie din 17 Decembrie 1989: As vrea sa ma intalnesc cu cel care m-a impuscat ca sa ii multumesc… FOTO!

17 decembrie, 2014 - 06:50 AM
Autor: Liliana Iedu      
Categorie: SOCIAL
3

TIMISOARA. Azi in Timisoara, maine-n toata tara! Asta se striga acum un sfert de secol pe strazile orasului care a inteles ca sta in puterea lui sa schimbe istoria si a facut-o. A platit, atunci, cel mai crud tribut de sange. In 17 decembrie 1989 la Timisoara se trageau primele focuri de arma si cadeau sub gloante primii tineri ai Revolutiei! Insetati de libertate, si-au pus piepturile goale in fata soldatilor care au urmat ordinele criminale. In doliu, orasul martir isi plange astazi mortii.

Asadar, in urma cu exact 25 de ani, la Timisoara cadeau primii oameni secerati de gloante. Oamenii s-au indarjit, atunci cand au vazut ca Armata si-a indreptat armele inspre popor si au iesit in strada in numar tot mai mare.

Oamenii circulau pe strazi, in grupuri mari, in incercarea de a aduna si alti camarazi sa strige alaturi de ei impotriva regimului lui Nicoale Ceausescu.

In 17 decembrie 1989, zeci de oameni si-au pierdut viata la Timisoara luptand pentru libertate. Oamenii se saturasera sa stea la coada la orice si sa primeasca alimente cu ratia, sa traiasca in teroare si intuneric.

Printre cei sositi in mijlocul protestelor de la Timisoara se afla si medicul veterinar, la acea vreme, Traian Orban. Locuia intr-o ferma in comuna Tormac si auzise la radio ca in Timisoara sunt revolte. A vrut sa vada cu ochii lui ceea ce se intampla acolo.

Eram medic veterinar la un CAP, in comuna Tormac, in satul Cadar. Locuiam la locul de munca. Am ascultat la radio si am aflat ca in Timisoara erau manifestatii. Ascultam Europa Libera, dar si alte posturi de radio care spuneau ce s-a intamplat si prin Europa si asteptam sa se intample si la noi. Am auzit ca au fost multi arestati, ca a intervenit Militia. A doua zi am venit cu o ocazie sa vad cu ochii mei ce se intampla, de fapt. Nu banuiam ca e Revolutie. Pur si simplu am venit sa vad. A fost mare surpriza sa vad prin oras militari cu arme in mana, tancuri, TAB-rui. Erau din loc in loc, parca asteptau ceva. Dar cele mai multe erau la Hotel Continental, unde am ajuns eu. Intre Banca Nationala si Facultatea de Stomatologie, spre Bastion erau cordoane de militari, spre Comitetul Judetean de Partid erau TAB-uri si tancuri, nu am vazut niciodata atata forta. Dar era si o multime de oameni nervosi si furiosi care fusesera in fata Comitetului Judetean de Partid si erau impinsi inspre Hotel Contiental. Strigau <Libertate>. Era grozav sa strigi <Libertate> in acele vremuri. M-am asociat, am intrat in grupul acela de manifestanti si huiduiau, dar cel mai frecvent se scriga <Libertate>, asta ne unea. Nu era nimic organizat”, a povestit Traian Orban.

Coloana de manifestanti a fost impinsa inspre Piata Sf. Gheorghe, pana in Piata Libertatii. Oamenii spargeau vitrinele magazinelor pe acest traseu, iar Armata a adus un tanc in zona,  in incercarea de a-i intimida pe protestatari.

In Piata Sfanul Gheorghe a fost blocat un tanc cu niste carpe in teava de esapament. S-au urcat tinerii pe el. Eu i-am zis la unul sa bage in esapament o carpa. Au cucerit tancul si s-au urcat pe tanc. Strigau oamenii bucurosi ca au cucerit tancul cu mainile goale. Au mai incendiat un TAB care circula pentru a imprastia lumea. Erau militari in Piata Libertatii„, isi aminteste Orban.

Ajuns in Piata Libertatii, drumul avea sa-i fie frant. Soldatii incepusera sa traga in plin, iar un barbat a cazut, rapus de gloante chiar in bratele lui Orban. Apoi, un glont l-a nimerit si pe el.

Am ajuns in Piata Libertatii. Am vorbit cu cordoanele de militari. I-am intrebat de ce trag ca suntem frati, sunt copiii nostri, sunt romani ca noi. Unii s-au intimidat, le tremura barba si au spus <Noi nu avem munitie>. Erau recruti, nici nu stiau sa traga, sa se apere. Apoi a cazut unul langa mine, tot m-a umplut pe haine si pe fata si peste tot de sange. Si atunci m-au impuscat si pe mine. Incepea sa se insereze. In femur, in coapsa stanga m-au impuscat. Am cazut si am simtit o durere imensa. Am cazut la pamant. Niste baieti m-au dus la o masinia. Unul dintre ei a spus ca se murdareste masina, e plin de sange. Era o masina particulara. M-au dus pe mine si pe inca doi la Spitalul Judetean. Nu mai stiu cum a fost drumul, n-am mai stiut de mine, m-am trezit la spital. Era o Dacie deschisa la culoare„, povesteste Orban.

Ajuns la spital, avea sa constate ca aici, la Urgente, holul era plin de oameni care asteptau la coada sa fie preluati de medici pentru a fi tratati.

Cum am ajuns la spital acolo era plin de raniti, gemeau, urlau, strigau, erau pamantii la fata, erau morti pe jos, plin de sange. Era ca un infern. Am stat pe hol la urgente, tot holul era plin de raniti si pe targi si pe jos. Asteptam la coada, eram obisnuiti sa stam la coada si la paine si la lapte si la toate. Atunci am stat la coada la viata ca ne gandeam ca murim acolo. Mi-au facut o prima interventie. Nu stiau unde sunt impuscat, mi-au taiat manecile de la haina, pana au gasit unde eram impuscat. Cand au vazut ca nu am hemoragie m-au scos pe hol sa mai astept ca mai erau si altii cu urgente si mai mari. M-a cunoscut un brancardier. M-au scos in pielea goala pe hol, eram dezbracat ca la mama acasa. L-am rugat sa imi dea ceva sa ma invelesc. M-au dus apoi la ortopedie si acolo era plin de raniti. M-au bagat intr-un salon. Asa am stat pana dimineata, in 18„, spune Orban.

Traian Orban a ramas in spital la Timisoara pana in luna ianuarie. In 27 decembrie 1989 mai multi medici din Austria au venit, voluntar, la Timisoara, pentru a ajuta la tratarea ranitilor. Medicii austrieci au decis ca Traian Orban trebuie operat, altfel risca sa ii fie amputat piciorul care deja incepuse sa se invineteasca.

In data de 11 ianuarie 1990 cu un convoi de salvati, in care se aflau si alti raniti, se ducea la Viena pentru interventia chirurgicala.

Dupa operatie, el a cerut glontul care i-a fost scos din picior. Acel glont a constituit proba in procesul Revolutiei de la Timisoara.

Glontul era de calibrul 7.62, tras cu o arma Kalasnikov. A trebuit sa aducem apoi probe pentru procesul de la Timisoara si l-am dat. S-a ales praful de acel proces. As vrea sa ma intalnesc cu cel care a tras sa ii multumesc ca nu m-a omorat„, mai spune Orban.

Acum, Traian Orban conduce Memorialul Revolutiei de la Timisoara, un muzeu dedicat Revolutiei de la Timisoara si, la fel ca in Decembrie 1989, el locuieste la locul de munca.

62 de oameni au murit in 17 Decembrie 1989 la Timisoara, iar cateva sute au fost raniti.

Incercarea disperata a regimului Ceausescu de a inabusi in sange Revolutia de la Timisoara avea sa dea in clocot spiritul unui oras care a decis atunci sa se opuna cu toate fortele unor ordine criminale. Fiecare mort, fiecare ranit scotea in strada in urmatoarele zile alti o suta sau o mie de oameni. Urmau 3 zile de teroare in care timisorenii isi dadeau intalnire in Piata Operei si redescopereau solidaritatea, asteptand un semn de la Bucuresti.

FOTO: Constantin Duma



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 3comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Cred ca ar fi foarte de folos daca v-ati interesa, voi presa, ce mai face Vasile Joitoiu si ceilalti care au tras la Revolutie. Poate vecinii lor nu stiu cu cine au de-a face. Ar fi bine ca tinerii sa stie cine sunt si sa-i arate cu degetul, sa fie nevoiti sa nu mai iasa din casa, nu de rusine, ca nu au ei asa ceva, ci de frica.

  2. Joitoiu lucreaza la o firmă de pază .si e un alcoolist notoriu.o jigodie de om.

  3. Din pacate au murit sute de oameni la Timisoara…nu numai 62..😓…