Timisoara Gold Cup 2013! Buturuga mica Honda Civic a ‘rasturnat’ carul mare Mitsubishi Evo in etapa III-a a Campionatului National de Automobilism

TIMISOARA. Nu mai putin de 36 de masini s-au aliniat la startul concursului automobilistic “Timisoara Gold Cup 2013”, care a contat pentru etapa a III-a din Campionatul National de Automobilism – ACR – CNAK 2013, Circuit Viteza Urban, organizat de ACR Timis pe platoul din fata Stadionului “Dan Paltinisanu”.

Printre participanti s-a aflat si experimentatul pilot Consantin Raducioiu, un obisnuit al etapelor de campionat national, care – aflat la volanul unui exploziv Mitsubishi Evo, cu aproape 300 de cai putere sub capota – nici nu concepea sa nu-si adjudece titlul de cel mai bun pilot in aceasta etapa.

Partial, acest target a fost indeplinit, concurentul castigand clasa III, cu un timp de 03.00,72, insa la categoria open a fost intrecut de mai tanarul sau coleg, Raul Tudoreanu, care a pilotat impecabil o Honda Civic, de doar 160 de cai putere, si a reusit sa opreasca acele cronometrul sub limita de trei minute, respectiv 02.59,52.

La mica distanta temporala de cei doi s-a aflat obisnuitul campion judetean, Alexandru Krepelka, care, desi a fortat performantele masinii sala de concurs, un Peugeot 205 GTI, nu a reusit decat un timp de 03.01,02, cu care a ocupat locul doi la toate cele trei clase de concurs, insa in clasamentul general s-a clasat pe treapta a III a podiumului.

Revenit in forta dupa cateva etape in care a cautat sponsori si a incercat sa-si tuneze masina cu cele mai avansate echipamente de concurs, Sergiu Tirla (Gao) s-a clasat pe un onorabil loc trei, la clasa II, demonstrand ca pilotarea unei masini de curse nu se uita atat de usor, chiar daca in fiecare zi conduci autospeciala de interventie inscriptionata cu numarul de urgenta 112. “I-am lasat destul sa-si faca de cap, am reintrat in competitie pentru a prinde podiumul la finalul campionatului national!”, a declarat Gao reporterilor care s-au inbulzit sa-i ia declaratii.

De remarcat si supararea abia mascata a Mihaelei Borlovan, castigatoarea categoriei feminine, cu un timp de 03.29,03, care sufera ca nu are cu cine sa se bata la clasa, dar si problemele tehnice cu care se confrunta Rodica Lupei, concurenta venita tocmai de la Brad ca sa se “dea” in campionatul timisean de automobilism, convinsa ca ar da timpii peste cap daca nu i-ar mai fierbe apa in radiatorul BMW-ului de strada si de concurs.

Sa mai amintim ca, la echipe, etapa a fost castigata de teamul ciocolateriei Schoko Baroque. Festivitatea de premiere organizata pe platorul din fata Salii Olimpia a preintampinat “proba speciala” a coktail-ului, care a fost gazduita de restaurantul Curtea Berarilor.

Urmatoarea etapa de campionat national, circuit viteza urban, organizata la Timisoara va avea loc in data de 12 octombrie, in parcarea ADP de pe strada Aries.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.