Timisoara devine capitala baschetului juvenil din tara. Aici se va tine turneul final la baieti U16

TIMISOARA. Cu trofeul pe masa, acasa! Calificati la turneul final, „leii” mici vor avea sansa sa lupte pentru marele trofeu chiar in sala „Constantin Jude”!

CITESTE SI: Klaus Iohannis: E foarte probabil ca anul scolar sa se incheie cu toti elevii in scoala 

CS SCM Timisoara a primit in organizare competitia in care va fi desemnata campioana României la categoria de varsta U16 – masculin.

Evenimentul sportiv se va desfasura in perioada 26-30 mai cu participarea echipelor U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, CSU Stiinta București, Dan Dacian Bucuresti, CSM-CSȘ Ploiesti (grupa A), Leii Bucuresti, CS Otopeni, CN Aurel Vlaicu si CS SCM Timisoara (grupa B).

„Multumim Federatiei Romane de Baschet pentru increderea acordata. Este un eveniment important pentru sportul juvenil din Timisoara. Orasul nostru revine in centrul atentiei in ceea ce priveste baschetul juvenil, avand in vedere ca in trecut, cu ani in urma, aici au fost organizate campionate europeane, precum si alte turnee finale la nivel juvenil. Timisoara este un oras al tineretului, viitoarea Capitala Culturala Europeana si dorim sa fim gazde bune. Am primit sprijin din partea Primariei Municipiului Timisoara, care a oferit sala Constantin Jude cu titlu gratuit pentru acest eveniment, am primit si un sprijin important din partea unui sponsor pe care il vom prezenta in zilele urmatoare si nu ne ramane decat sa muncim pentru a organiza totul bine. Nu rezultatul sportiv este cel pe care il urmarim acum, ci dorim sa-i crestem pe acesti tineri, sa devina inainte de orice oamenii viitorului acestei comunitati si pe urma si jucatori importanti. Este foarte important ca acest eveniment sa creeze o emulatie in randul copiilor, sa faca baschet si sa creasca sanatos. Vom face din acest turneu o sarbatoare a baschetului juvenil”, a declarat Dragan Petricevic, antrenor si manager la sectia de baschet.

SCM Timisoara U16 se afla sub comanda antrenorilor Radenko Toroman (principal) si Petru Czmor (secund) si are un parcurs aproape perfect in actuala stagiune, cu o singura infrangere suferita pana acum, si aceea la o diferenta de un singur punct.

„Leii” mici au obținut „biletul” pentru turneul final in urma prestatiilor bune din cadrul intrecerii semifinale ce a avut loc luna trecuta la Craiova. O mentiune speciala si pentru clubul MP Sport Timisoara, un club de juniori respectabil, la care marea majoritate a Leilor mici si-au facut „incalzirea” inainte de a veni la clubul de elita al orasului.

La organizarea turneului final si-a depus candidatura si clubul CSU Stiinta Bucuresti. Lupta pentru organizare a fost la baioneta, iar Bucurestiul era favorita, deoarece avea 4 echipe in turneu, plus Ploiestiul, aflat la distanta mica. Dosarul Timisoarei a fost insa „beton” si federalii au ales pe merit orasul de pe Bega si datorita garantiilor despuse de banateni. Pentru un dosar imaculat s-a muncit zile si nopti iar reusita este a tuturor celor din sectia de baschet a clubului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.