Teza de doctorat a lui Victor Ponta va fi verificata de Comisia de Etica de la Universitatea Bucuresti

Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti si Facultatea de Drept vor verifica, la randu-le, acuzatia de plagiat adusa premierului Victor Ponta. Se va constitui o comisie formata din experti internationali, iar eventuale masuri vor fi luate dupa studierea celor doua puncte de vedere.

Universitatea din Bucuresti (UB) arata, vineri, intr-un comunicat de presa transmis agentiei MEDIAFAX, ca a luat act de acuzatiile de plagiat aduse premierul Victor Ponta, referitoare la teza de doctorat sustinuta la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, in anul 2003.

Astfel, in urma sedintei de joi a Senatului Universitatii din Bucuresti, conducerea UB a solicitat conducerii Facultatii de Drept sa-si precizeze punctul de vedere referitor la contestarea calitatii stiintifice a tezei de doctorat a premierului Victor Ponta, noteaza gandul.info.

„Urmare a solicitarii conducerii Universitatii din Bucuresti, Consiliul Facultatii de Drept va discuta constituirea unei comisii formate, de preferinta, din experti internationali, din universitati straine, pentru a analiza acuzatiile de plagiat cu privire la teza de doctorat a domnului Victor Ponta. Ulterior acestei analize, concluziile materialului care va fi realizat de comisia constituita ad-hoc vor fi prezentate Senatului Universitatii din Bucuresti si publicului larg”, a precizat UB.

Totodata, rectorul Universitatii din Bucuresti a solicitat intrunirea de urgenta a Comisiei de Etica a institutiei de invatamant superior, pentru a dezbate intregul caz.

„Conducerea Universitatii din Bucuresti, in cunostinta de cauza si pe baza celor doua materiale (punctul de vedere al Facultatii de Drept si punctul de vedere al Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti), va putea dispune masuri adecvate in acel moment”, a precizat sursa citata.

Consiliul de Administratie al Universitatii din Bucuresti a luat decizia, in sedinta din 30 mai, sa aprobe achizitia unui soft anti-frauda universitara care sa fie utilizat la nivelul intregii universitati.

Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care sustine ca a accesat documente prezentate de o persoana anonima indicand faptul ca mai mult de jumatate din teza sa de doctorat privind Curtea Penala Internationala ar contine texte copiate.

El a declarat, marti, ca va renunta la titlul de doctor daca se va stabili, de catre comisia de specialitate de la Ministerul Educatiei, ca a gresit trecand la sfarsitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, si nu in subsolul paginii.

CITESTE SI: Cazul plagiatului lui Victor Ponta, in analiza pe text! Teza de doctorat a premierului vs cartea profesorului Dumitru Diaconu

Rolul Consiliului National de Etica a fost mediatizat, in luna mai, pe fondul scandalului de plagiat ce l-a avut ca protagonist pe predecesorul lui Liviu Pop la Educatie, Ioan Mang. Acesta din urma a fost acuzat ca ar fi copiat articole stiintifice ale unor autori straini, iar Consiliul – organism consultativ, fara personalitate juridica – ar trebui sa dea un vot in aceasta problema, pentru validarea deciziei fiind necesar ca opt din cei 11 membri sa aiba aceeasi opinie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.