Noutati :

TCM-istii au sarbatorit 60 de ani de existenta la Universitatea Politehnica Timisoara

25 mai, 2018 - 11:29 AM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: EDUCATIE
0

TIMISOARA. Amfiteatrul 150 al Facultatii de Mecanica din cadrul Universitatii Politehnica Timisoara s-a umplut, in 24 mai 2018, de cadre didactice si fosti sau actuali studenti ai specializarii TCM, care a aniversat 60 de ani de existenta a specializarii in UPT.

Reprezentanti ai altor universitati care au aceasta specializare au venit pentru a transmite mesaje de felicitare cu ocazia aniversarii, absolventi de TCM, multi ajunsi acum in conducerea unor companii multinationale sau nationale, cadre didactice, foste sau actuale, au depanat amintiri legate de anii de studentie. S-a amintit, cu aceasta ocazie, faptul ca specializarea TCM de la Universitatea Politehnica Timisoara, care, in decursul timpului, a dat peste 3.000 de absolventi, este si prima din tara care a infiintat specializarea Mecatronica, cea care a creat primul robot didactic si primul robot industrial.

Interesul mereu crescand pentru constructia de masini a diferitelor intreprinderi din zona a impus crearea in cadrul Facultatii de Mecanica din Timisoara a specializarii de Tehnologia Constructiilor de Masini (TCM), ca invatamant de zi cu o durata de 5 ani. Astfel, in anul universitar 1957-1958 a fost infiintat anul IV TCM, iar prima serie de ingineri TCM a finalizat studiile in anul 1959. Printre absolventii acestei prime serii au fost prof. emerit dr.ing. Ioan Cartis, rector al Universitatii Politehnica Timisoara (1996-2004), care a si fost prezent la eveniment, si prof.dr.ing. Ioan Micsa. Primul sef de catedra, infiintata in anul 1960, a fost prof. emerit dr. ing. Gheorghe Savii, care a fost si decan al Facultatii de Mecanica (1967-1974).

Specializarea TCM s-a dezvoltat continuu, atingand un apogeu la mijlocul anilor `80, cand jumatate din studentii Facultatii de Mecanica, la toate formele existente (ingineri si subingineri, zi si seral) erau TCM-isti! Dupa o perioada de regres, imediat dupa Revolutia din 1989, specializarea a inregistrat o crestere, iar la momentul actual nu reuseste sa faca fata cererii venite din piata muncii. in prezent, multi dintre studenti sunt angajati de mari companii inca din anii II sau III.

De altfel, viitorul specializarii TCM la Universitatea Politehnica Timisoara pare asigurat in conditiile in care, la ultimul concurs national de profil, cei cinci studenti ai UPT au luat aproape toate premiile.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor