Noutati :

Taxa de turism mai mica si impozitele pe cladiri reduse, cererile din dezbaterea privind taxele si impozitele pe 2020, la Timisoara

7 noiembrie, 2019 - 04:42 PM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: ADMINISTRATIE
2

TIMISOARA. Timisorenii nu s-au inghesuit la dezbaterea privind taxele si impozite locale pentru anul 2020, organizata la primarie, joi dupa-amiaza. Totusi, cativa dintre reprezentantii industriei ospitalitatii, ai unor sindicate si ai unor fundatii s-au aflat in sala de sedinte a municipalitatii, unde si-au expus nemultumirile legate de cuantumul unora dintre taxele locale.

Primele probleme ridicate au fost legate de taxa de 2% pe care cei din domeniul HoReCa o platesc, pentru sprijinirea turismului si despre care spun ca ii impovareaza peste masura.

„Va cerem ajutorul si sprijinul. Noi, oamenii din industria ospitalitatii, suntem intr-o situatie destul de dificila. Am sa va spun de ce. Nu am avut aceste taxe acum 2 ani. Pentru noi, 2% taxa de promovare inseamna foarte mult, avand in vedere ca nu ne permitem sa o achite clientul care vine in Timisoara. Suportul nostru de clienti il reprezinta clientii de bussines, cu care nu putem negocia si modifica contractele si, in continuare, aceasta taxa a cazut in sarcina noastra. Profitul este de maximum 10%. Toate aceste impozite si taxe ne afecteaza pe noi, ne afecteaza din punct de vedere al dezvoltarii, al promovarii, iar noi suntem interesati sa dezvoltam turismul, sa aducem turisti in Timisoara. Nu exista o organizatie care sa ne ajute. Suntem de acord, sa platim  aceasta taxa. 1% da, dar 2% este foarte mult. Putem sa practicam dupa ce avem o istorie, dupa ce avem turisti, dupa ce Timisoara devine o zona de atractie, dar deocamdata ne este foarte greu. Noi nu spunem sa anulam, dar sa o micsoram putin. Reprezint 22 de companii din cadrul industriei ospitalitatii, care sunt in aceasta situatie”, a spus Corina Macri, din partea Asociatiei Patronale Horetim.

In plus, faptul ca inca de anul trecut, impozitele pentru cladirile apartinand persoanelor juridice, in care isi desfasoara activitatea firmele, s-au dublat, este un factor care, spun reprezentantii HoReCa, le ingreuneaza si mai mult situatia.

„Si impozitul pe cladiri ne afecteaza foarte mult, pentru ca s-a dublat. Asta inseamna foarte mult. Noi nu mai putem investi, noi nu ne putem pregati pentru Timisoara Capitala Culturala, noi traim sa acoperim cheltuielile de functionare. Putem gasi o solutie, un 1,3%, cum s a discutat initial. Noi venim in intampinarea dumneavoastra, intelegem ca sunt costuri si ca trebuie marite taxele, dar nu asa mult”, a adaugat Corina Macri.

Autoritatile s-au aratat dispuse sa analizeze nemultumirile venite din partea industriei HoReCa, insa nu au promis reducerea niciunei taxe.

„Am explicat cum stau lucrurile. Stiti ca noi am fost printre putinele orase mari care n-am avut niciun fel de taxa aici. In urma unui schimb de experienta in domeniul turismului, cu un oras considerat bine gestionat la capitolul acesta, Oradea, s-a facut o analiza si s-a ajuns la propunerea votata de Consiliul Local, de a introduce aceasta taxa. Evident ca se foloseste tot pentru promovarea turismului in oras, direct sau indirect. Orasul devine mai atractiv daca noi il promovam, il infrumusetam. Eu va promit ca noi vom analiza, nu va promit ca facem o reducere, dar vom analiza bugetul per ansamblu si vom lua o decizie in consecinta. La impozitele pe cladiri nu mai analizam, pentru ca ar fi o perturbare foarte mare, e nevoie de predictibilitate. Noi a fost cei mai loviti de modificarile aparute”, a spus primarul Nicolae Robu.

Alte nemultumiri au venit chiar din partea sindicatului Primariei Timisoara, care cere eliminarea sau macar reducerea impozitului pe cladirea in care isi desfasoara activitatea. De asemenea, reprezentantii Fundatiei de Tineret Timisoara, care a cerut gratuitate in privinta impozitului pe cladiri, mai ales ca fundatia oferta si servicii gratuite unor elevi sau studenti, pentru diferite activitati.

Taxele si impozitele locale pentru anul 2020 ar putea fi aprobate de Consiliului Local Timisoara in urmatoarea sedinta in plen.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Ar trebui organizate excursii internationale cu turisti de peste tot, ei nu stiu ca Timisoara are carosabil nou prin centru, semafoare la fiecare 20 de metri care nu lasa pietonii sa traverseze bulevardul decat pe jumatate si betisoare in locul copacilor batrani taiati. Dar sa vina cu autocarul, trenul, sau trotineta, caci locuri de parcare nix. Si sa nu se apropie de schelele puse in jurul cladirilor renovate de primarie, ca platim despsgubiri dupa aia.
    La anul turistii pot veni din nou, sa vada daca mai avem trotuare sparte prin centru si daca s-au pus balustrade la podurile renovate.
    Apoi, peste vreo 20 de ani, mai vin odata, daca mai traiesc, sa vada daca am renovat cladirile istorice promise din 2012 de primar. Si uite asa devenim oras turistic!

    • Plus la … caci locuri de parcare nix!
      Cei de la Directia Tehnica (sau cum s-or fi numind) a PMT si Timpark ar trebui sa se si gandeasca, sa aiba o gandire in acest sens.
      Odata cu cresterea nr. de masini, la un numar infim de noi locuri de parcare amenajate (Centru + riverane), foamea de parcari devine imensa! Ma gandesc – de exemplu – studentii care vin si isi lasa masinile inclusiv in plina intersectie sau pe trotuar, la zecile/sutele de firme din centru la care angajatii vin cu masina (si ii inteleg), … solutiile sunt „nixam”.
      Minima speranta data in anii 2012 -2016-2018 in amenajarea de noi parcari controlate de Timpark/PMT este sub semnul intrebarii (daca s-a inteles bine din scrieri anterioare). Si aici, apar si situatiile tragice, despre care nu se mai aminteste nimic: parcarea pentru noul spital de copii (centru), … si alte, care ar solicita (in ansamblu) minimum pana la 3000 de locuri, … .
      Nu cred ca in 2021 „turistii” vor veni cu masina! nu au / nu vor avea unde sa parcheze (sau vor veni dupa zicala „prima-ultima si never”). Sa zicem ca la o „sindrofie (concert, … in Parcul Rozelorr, Opera, … ) in Centru” vin 1500 de masini; unde vor parca??? La intrarea de pe calea Torontalului? ???